Parcul Liniei, faza 2, este aproape gata, și ar urma să se deschidă în curând. Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, a declarat pentru Gândul că noul loc de agrement, de 2,5 hectare, ar urma să fie dat în folosință „într-o săptămână, două”.
Parcul Liniei din Cartierul Militari se mărește, peste câteva zile.
Este vorba de faza a doua a locului de agrement. Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a precizat pentru Gândul că Parcul Liniei Faza 2 se deschide „într-o săptămână – două”, pentru că mai sunt „mici retușuri de făcut”.
Anul trecut, în iunie, a fost deschis Parcul Liniei Faza 1. Cum arată locația, poți vedea AICI.
Lucrarea a fost executată de asocierea formată din Garden Center Grup SRL, Ro-Verde Landscaping SRL, Cris Garden SRL, Geca Impex PM SRL, DFS Center Grup SR și a costat aproape 16 milioane de lei.
Din vara anului 2024, vor începe lucrările la Faza 3, cea mai vastă, de 80.000 mp (se întinde între Valea Cascadelor și Lujerului). Primăria Sectorului 6 a finalizat studiul de fezabilitate și va scoate anul acesta la licitație procedura de proiectare și execuție. Rămâne ca CFR să rezolve problemele de proprietate a unei linii ferate deținute de un privat.
Parcul Liniei va avea în total 4,2 km lungime și se va întinde de-a lungul fostei linii de tren care trecea, pe vremuri, pe lângă APACA și pe lângă tot Cartierul Militari. Va conecta Valea Cascadelor cu zona Doina Cornea, unde este și AFI Cotroceni.
„În Faza a III-a, va fi cel mai lung parc liniar din România cel puțin, așa cum există și la New York și la Paris. Va fi un parc de 4 km, promenadă, care va conecta Valea Cascadelor cu zona Doina Cornea, unde este și AFI Cotroceni”, a declarat primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, la deschiderea Fazei I a Parcului Liniei.
Foto: Nicolae Oprea
Citește și:
Ciprian Ciucu, primar Sectorul 6, anunț despre drumul de la Ciurel către Centură
Ciprian Ciucu, edilul Sectorului 6, a anunțat când va fi deschis DRUMUL OSIEI din Militari Residence