Un nou aeroport internațional se deschide în România. Orașul simbol care găzduiește un patrimoniul mondial al UNESCO, gată să își primească turiștii

Un nou aeroport internațional se deschide în România. Orașul simbol care găzduiește un patrimoniul mondial al UNESCO, gată să își primească turiștii
Sursa foto: Profimedia images - Caracter ilustrativ
Publicat: 25/04/2024, 10:19
Actualizat: 25/04/2024, 10:20

După doi ani de lucrări și modernizări ample, un nou aeroport internațional, pregătit să facă față cerințelor și așteptărilor călătorilor, a fost inaugurat. Orașul deservește una dintre cele mai apreciate destinații turistice din România. 

Aeroportul Internațional „Delta Dunării” din Tulcea, al doilea aeroport de acest fel din Dobrogea, alături de Mihail Kogălniceanu din Constanța este acum operațional.

Noul terminal poate procesa până la 400 de pasageri pe oră și este pregătit pentru a primi atât zboruri de linie, cât și curse charter, reprezentând un punct crucial de acces în regiunea Deltei Dunării.

„Acest terminal este dotat cu toate facilitățile pentru procesarea pasagerilor, respectă standardele Schengen și non-Schengen.

Deci avem două terminale Schengen și non-Schengen, un pod mobil. Acest pod mobil nu este util pentru că reglementările privind spațiu Schengen ne impun ca între o aeronavă care operează în Schengen și una care operează non-Schengen trebuie să existe o distanță minimă de 200m”, explică Stoian Vâlcu, directorul Aeroportului Tulcea.

Investiția totală în această modernizare a fost de 180 de milioane de lei, desfășurată pe parcursul a doi ani. Chiar dacă momentan nu sunt contractate zboruri, respectarea standardelor Schengen oferă speranțe că aeroportul va atrage rapid operatori și călători.

„De astăzi încolo aeroportul primește tot ce trebuie să primească un aeroport modern. Deci, din acest moment putem vorbi de zboruri de curse în Europa și atât curse interne în țara noastră”, afirmă Horia Teodorescu, președintele CJ Tulcea.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a salutat progresul, exprimându-și încrederea că aeroportul va deveni un punct de tranzit important.

„Aceste trei aeroporturi s-au mișcat foarte bine în perioada următoare și Clujul va finaliza investiția. Asta este un lucru care merită a fi lăudat. Eu sunt optimist că atâta timp cât această investiție s-a făcut, s-a creat cadrul necesar astfel încât trafic pe aeroportul din Tulcea să fie unu mulțumitor”, a declarat ministrul Sorin Grindeanu, potrivit Antena 3.

Delta Dunării este una dintre cele mai mari zone umede din lume – ca habitat al păsărilor de apă, cea mai întinsă zonă compactă de stufărişuri de pe planetă şi o bancă de gene naturală, de valoare inestimabilă pentru patrimoniul natural universal.

România se sărbătoreşte în fiecare an pe data de 16 noiembrie, iar Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (RBDD) este primul sit natural din România, înscris în anul 1991 pe lista reprezentativă a acestui patrimoniu.

În anul 1999, Rezervaţia Biosferei Delta Dunării împreună cu Rezervaţia Biosferei Dunărea din Ucraina au fost incluse în Reţeaua Internaţională a rezervaţiilor biosferei transfrontaliere.

„Valoarea peisajului natural al Deltei Dunării, constituit dintr-un mozaic de ecosisteme formate din braţe ale fluviului, canale, lacuri, stufărişuri, dune de nisip, păduri de stejar cu vegetaţie mediteraneeană, împreună cu elementele antropice reprezentate de populaţie şi aşezări umane, cu un specific aparte, conferă acestei zone complexitate şi unicitate”, menţionează ministerul de resort.

Citește și:

COMUNA din Delta Dunării, clasată în Top 5 destinații turistice din România, atrage ca un magnet străinii prin farmecul unei stațiuni exclusiviste

„Un spectacol al naturii”. Care a fost cel mai vizitat loc din România, în 2023 / Numărul turiștilor a CRESCUT cu 60%, într-un singur an

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Șoferii vor conduce însoțiți, deși au obținut permis auto. Se schimbă Codul Rutier în România
Secretele averii lui Alexandru Arșinel. Cum au fost împărțiți banii
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Aplicația Google Essentials, lansată pentru utilizatorii de Windows