Noga Weiss, o tânără din Israel în vârstă de 18 ani, a fost eliberată din captivitate la sfârșitul anului trecut, după 50 de zile în care a fost ostatică în Fâșia Gaza. Aceasta a dezvăluit că unul dintre teroriștii Hamas i-a spus că se vor căsători, i-a adus un inel și i-a transmis că va rămâne în Gaza pentru totdeauna, pentru a-i fi soție și pentru a avea copii cu el.
În cea de-a 14-a zi de captivitate, povestește tânăra, teroristul Hamas i-a adus un inel și a rămas alături de acesta până în cea de-a cincizecea zi.
„Mi-a dat un inel în ziua 14 de captivitate și am rămas cu el până în ziua 50”. El mi-a spus: „Toți vor fi eliberați, dar tu vei rămâne aici cu mine și vei avea copiii mei. M-am prefăcut că râd ca să nu mă împuște în cap”, a povestit Noga Weiss, potrivit The Times of Israel.
„Oamenii nu înțeleg sentimentul de frică. Eram acolo de 50 de zile, 24/7, cu gândul că se vor sătura de mine și doar mă vor împușca sau că nu vor avea nevoie de mine până la urmă, sau că ne vor împușca în timp ce dormim în miez de noapte”
Noga Weiss
Mama tinerei – Shiri -, care a fost răpită și ea pe 7 octombrie și și-a reîntîlnit fiica după câteva zile de captivitate, a avut curajul să nu intre într-un astfel de „joc”. La început, Shiri a încercat să respingă politicos propunerea, dar răpitorul Hamas nu dorea să accepte un refuz, iar femeia a avut curajul să-l admonesteze pe acesta.
Noga Weiss fusese alături de părinții ei în casa lor din Kibbutz Be’eri, când teroriștii Hamas au atacat Israelul, pe 7 octombrie 2023.
Tatăl ei Ilan, în vârstă de 56 de ani, a părăsit casa la 7:15 dimineața pentru a se alătura echipei de urgență a kibbutzului și nu s-a mai știut nimic despre el. Ulterior, din păcate, s-a stabilit că a fost ucis chiar în acea zi și că trupul său a fost dus în Gaza.
„Au început să tragă în ușă, cam 40 de focuri până au reușit să intre. Am văzut conversațiile pe WhatsApp și am înțeles ce se întâmplă. Oamenii scriau că le-a luat foc casa și apoi nu mai răspundeau”, a povestit Noga Weiss.
„M-am dus sub pat, au intrat și au luat-o”, mai povestește tânăra, referindu-se la mama ei. „După ce au scos-o afară, am auzit împușcături. Am crezut că a fost ucisă și nu răpită”, a spus Noga.
Când Shiri a fost scoasă din Be’eri, ea a văzut casele în flăcări și a fost sigură că fiica ei avea aceeași soartă.
Meytal, în vârstă de 26 de ani, și cealaltă soră a ei, Ma’ayan, în vârstă de 23 de ani, locuiau în propriile lor apartamente în alte părți din Be’eri și au comunicat cu Noga prin WhatsApp pe tot parcursul zilei. Surorile mai mari au îndemnat-o pe Noga să fugă din casa părintească, care ardea în flăcări.
Noga a reușit să iasă pe furiș din casă și a încercat să se ascundă printre niște tufișuri, dar a fost depistat rapid de teroriști și dusă în Gaza.
„Mi-au legat mâinile la spate. Când m-au luat, am văzut trupurile unor oameni pe care îi cunoșteam din kibbutz. Câteva minute mai târziu, m-au urcat într-o mașină și au pornit către Gaza”, și-a amintit tânăra.
Foto – Captură ecran Canal 12
Citește și: