Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, continuă lupta cu Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) și cere, în instanță, revizuirea unei decizii definitive a Tribunalului București. De mai mult timp, între ISC și Nicușor Dan are loc un „război total”, edilul primind zeci de amenzi pentru că nu a emis, în termenul legal, autorizații de construire. Problema cea mai gravă, în această speță, este aceea că amenzile primite de primarul general pe „persoană fizică” sunt plătite de Nicușor Dan din bugetul public.
Edilul a deschis, în data de 5 aprilie 2024, un nou proces în conflictul de lungă durată cu ISC, în care are calitatea de „revizuent”.
Mutarea făcută de Nicușor Dan a fost explicată, în exclusivitate pentru Gândul, de avocatul Radu Dinulescu.
Acesta a prezentat, punctual, întreg contextul care a generat acest conflict între Nicușor Dan și ISC.
„Trebuie să explicăm contextul. Câteva zeci sau sute de persoane fizice sau juridice, al căror drept de a obține autorizații de construire pe terenul lor a fost încălcat de Nicușor Dan prin neeliberarea acelor autorizații sau a prelungirilor de autorizații de construire, în afară că s-au dus în instanță, ca să îl dea în judecată pe obligarea de a face, au făcut și altceva. Au făcut plângere la Inspectoratul de Stat în Construcții.
ISC-ul a verificat aceste plângeri, au verificat dosarele de autorizare, au văzut că autorizațiile au fost redactate, semnate de arhitectul-șef și de secretarul general.
În conformitate cu legea, văzând că primarul general nu a semnat și nu a eliberat autorizațiile – el semnează aproape ca un notar, doar pentru a o face publică, nu are dreptul să blocheze decizia arhitectului-șef -, în conformitate cu Legea 50 și cu Regulamentul de organizare și funcționare al ISC, ISC a adresat amenzi în sarcina lui Nicușor Dan, ca persoană fizică.
Nu a fost pedepsită instituția, autoritatea publică numită primar general, aceasta nu are nicio responsabilitate. Este vorba despre persoana fizică Nicușor Dan”, a explicat avocatul Radu Dinulescu, în exclusivitate pentru Gândul.
În continuare, avocatul Radu Dinulescu a precizat că Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a fost amendat de ISC, numai că edilul nu a eliberat autorizațiile de construire, așa cum era obligat.
S-a dus în instanță și a cerut anularea proceselor verbale ale ISC. A făcut asta atât în calitate de persoană fizică, cât și în calitate de primar general, autoritate publică. Judecătorii nu i-au dat dreptate, iar Nicușor Dar cere revizuirea, cale de atac extraordinară, pentru că a plătit amenzile și avocații din bani publici și se teme de un dosar penal care ar putea fi deschis pe numele său.
„În afară de amenzi, ISC a impus și eliberarea respectivelor autorizații de construire. Dar Nicușor Dan nu numai că n-a eliberat autorizațiile de construire, a plătit amenda din bugetul public. Plătind amenda din bugetul public, s-a regresat procesului verbal în instanță, cerând anularea.
A cerut asta în calitate de persoană fizică și a doua oară în calitate de primar general, în numele autorității publice. Instanțele, și la judecătorie și în calea de atac, la tribunal, au decis că primarul general, autoritate publică, nu are calitate procesuală și au respins și acțiunea pe fond.
Procesul verbal, în speța respectivă, este perfect legal. Ce se întâmplă mai departe? De ce face Nicușor Dan această cale de atac, extraordinară, a revizuirii? Revizuirea nu este o cale de atac ordinară. Ea nu suspendă efectele hotărârilor pe care Nicușor Dan le-a pierdut.
Revizuirea este o cale de atac extraordinară care tinde să reformeze fondul. De ce o exercită Nicușor Dan? Îi e frică de repercusiunile patrimoniale, civile și penale, ale faptului că el a plătit aceste amenzi din bugetul statului, lucru remarcat și sancționat și de Curtea de Conturi, prin raportul făcut public în martie 2024.
Îi mai este frică pentru că a plătit, din bani publici, și avocații care l-au reprezentat și pe Nicușor Dan, și pe primarul general, același Nicușor Dan. Deși știa că nu are calitate procesuală în dosar. Este aproape același lucru cu ceea ce am comentat, în repetate rânduri, cu privire la lipsa de calitate procesuală activă a primarului general în raport de autorizațiile de construire semnate de primarul Sectorului 2.
Aceasta este explicația, Nicușor Dan recurge la această cale de atac de frica unui dosar penal și pentru că trebuie să restituie acești bani la buget”, a încheiat avocatul Radu Dinulescu, în exclusivitate pentru Gândul.
În data de 6 octombrie 2023, Judecătoria Sectorului 5 a avut pe rol un dosar în care Nicușor Dan a cerut anularea unuia dintre procesele verbale de contravenție cu care a fost „taxat” de Inspectoratul de Stat în Construcții.
Magistrații au respins plângerea, decizia nefiind definitivă.
„Respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentului Primarul General al Municipiului Bucureşti, excepţie invocată de intimatul Inspectoratul de Stat în Construcţii, prin întâmpinare. Respinge,ca neîntemeiată, plângerea. Cu drept de a formula apel, în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, 06.10.2022, în condiţiile art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, au decis judecătorii.
Judecătoria Sectorului 5 a hotărât, în data 10 octombrie 2022, să respingă ca neîntemeiată plângerea formulată de Nicușor Dan (persoana fizică) și de Nicușor Dan (persoana juridică).
Nicușor Dan a făcut apel, numai că a avut parte de o altă surpriză neplăcută. În data de 5 martie 2024, magistrații de la Tribunalul București au admis apelul incident și au schimbat sentința apelată.
Instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active a primarului general și a respins plângerea contravențională formulată de instituția Primarului General al Municipiului București ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
„Admite apelul incident. Schimbă sentința apelată în sensul în care: Admite excepția lipsei calității procesuale active a Primarului General al Mun. Bucuresti și în consecință respinge plângerea contravențională formulată de Primarului General al Mun. Bucuresti ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Respinge apelul principal ca fiind formulat de o persoana fără calitate procesuală activă. Definitivă. Prezenta hotărâre se va comunica părţilor, în copie. Pronunţată astăzi, 05.03.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, au decis atunci judecătorii de la Tribunalul București.
Avocatul Radu Dinulescu a explicat, punctual, „metoda” prin care Nicușor Dan plătește amenzile pe care le primește, ca persoană fizică, din banii publici, respectiv banii municipalității.
„Sunt zeci de procese verbale de amendă date persoanei fizice Nicușor Dan. Așa spune legea, cel care răspunde pentru nerespectarea obligațiilor create de Legea 50 privind emiterea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire este persoana fizică vinovată.
ISC a constatat, în urma plângerilor care s-au făcut și a controalelor efectuate, că persoana fizică vinovată pentru nerespectarea legii – respectiv neemiterea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire – este chiar persoana fizică Nicușor Dan Daniel. De ce asta? Pentru că toți ceilalți își făcuseră treaba. Totul se oprise, în schimb, la cabinetul primarului.
De aici începe dansul, ca să spun așa. Domnul Nicușor Dan a plătit primele amenzi din bugetul statului, din bugetul municipalității, adică din banii noștri, ai tuturor. Cu toate că amenda era pentru el. Ceea ce duce la concluzia că Nicușor Dan și-ar putea plăti până și amenzile de circulație din bani publici”, a spus avocatul Radu Dinulescu, în exclusivitate pentru Gândul.
CITEȘTE ȘI: