Legenda salciei, simbolul FLORIILOR. De la ritualuri bisericești și tradiții populare, la proprietăți medicinale

Legenda salciei, simbolul FLORIILOR. De la ritualuri bisericești și tradiții populare, la proprietăți medicinale
Legenda salciei, simbolul Floriilor
Publicat: 27/04/2024, 10:07

Salcia este simbolul sărbătorii de Florii. Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică, 28 aprilie, cu o săptămână înainte de Sfintele Paşti, Intrarea Domnului în Ierusalim, sărbătoare cunoscută sub denumirea de Florii.

Potrivit tradiţiei, în această zi, oamenii duc la biserică ramuri de salcie, care sunt sfinţite şi puse apoi la icoane, la pomii fructiferi, pentru a-i ajuta să rodească, sau la uşa casei, pentru ca locuinţa să fie protejată de-a lungul anului.

Vedem, așadar, că salcia este înconjurată de legende, fiind considerată un protector al roadelor şi locuinţelor în cultul bisericesc, dar reprezintă şi una dintre soluţiile în combaterea eroziunii şi stabilizarea solului, având chiar şi proprietăţi medicinale.

Salcia în ritualul bisericesc

La români, salcia înlocuieşte ramurile de măslin şi finic cu care Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost întâmpinat de creştini ca un adevărat împărat.

„Salcia este apreciată foarte mult în cultul bisericii, mai ales cu prilejul sărbătorii Floriilor, când Mântuitorul a intrat în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de popor, de mulţimi cu flori şi cu ramuri de finic în mâini.

Poporul L-a primit ca un împărat al păcii şi I-au recunoscut Dumnezeirea şi statutul de Împărat al cerului şi al pământului. Oamenii, de bucurie, au venit cu darurile lor şi, pentru că majoritatea erau oameni simpli, au rupt ramuri de finic şi L-au întâmpinat.

La noi, în România, nu creşte finicul, această plantă din Ţara Sfântă, şi, atunci, a fost apreciată foarte mult salcia. Poporul român a introdus-o în cultul bisericii pentru că ea, acum, primăvara, de Florii, este cea mai harnică, înfrunzeşte şi ramurile ei sunt frumoase.

Totodată, se şi modelează frumos, asemenea coroniţei Mântuitorului.

Sunt sfinţite ramurile de salcie în Duminica Floriilor, sunt stropite cu Agheasmă Mare şi, atunci, ramurile acestea, care închipuie intrarea Mântuitorului în Ierusalim, sunt duse acasă şi sunt păstrate la icoane, de regulă, de la un an la altul”, afirmă preotul Costel Vînătoru, care este şi directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale (BRGV).

Legenda salciei

Potrivit legendelor, forma salciei nu a fost întotdeauna cea pe care o cunoaştem astăzi.

Răstignirea şi biciuirea Mântuitorului Iisus Hristos au făcut-o să plângă şi, din smerenie, să se aplece cu ramurile spre pământ.

„În jurul salciei s-au ţesut foarte multe legende şi foarte multe istorioare.

În primul rând, a fost cea care a lăcrimat pentru Maica Domnului când L-a văzut pe pruncul Iisus răstignit pe cruce.

Mai există o scriere în care se spune că Maica Domnului trebuia să ajungă la Mântuitorul care era răstignit şi trebuia să treacă peste o apă. Apa era destul de periculoasă şi o salcie şi-a plecat crengile astfel încât Maica Domnului a trecut pe salcie, peste râu.

O altă istorioară spune că romanii au tăiat crengi dintr-o salcie şi l-au biciuit pe Mântuitorul şi, atunci, salcia s-a smerit şi s-a ruşinat când a văzut cum crengile ei au fost folosite pentru chinuirea Mântuitorului şi se pare că şi-a lăsat crengile în jos, pentru că ea ar fi fost zveltă, cu ramurile ridicate. Atunci a apărut salcia pletoasă, plângătoare, smerită, pentru că, iată, crengile ei le-au folosit romanii în batjocorirea şi chinuirea Mântuitorului”, susține preotul Costel Vînătoru.

Salcia, întrebuințări și proprietăți

În afara ritualurilor bisericeşti, salcia este întrebuinţată în diferite domenii, având în vedere proprietăţile sale deosebite.

Din punct de vedere ornamental, este un element în decorarea grădinilor, reprezentând unul dintre principalii factori naturali de stabilizare a digurilor şi poate fi utilizată, datorită elasticităţii sale, la confecţionarea unor obiecte de uz casnic sau mobilă.

„Putem vorbi de salcia ornamentală.

Sunt peste 350 de varietăţi de specii, în România regăsindu-se o mulţime de soiuri, de la salcia zveltă, la salcia creaţă, salcia plângătoare, cu ramurile atârnate către sol sau apă ori răchita.

Multe dintre aceste varietăţi, în special cele care au forme frumoase, sunt folosite ca plante decorative pentru parcuri, grădini, pentru umbră.

„Se prinde foarte ușor”

Ce este interesant, se prinde foarte uşor, în special pe cale vegetativă. Un fir de salcie înfipt în pământ, dacă îl uzi, se prinde repede.

Pe lângă partea ornamentală, poate fi folosită pentru îndiguiri. Poate stabiliza digurile acolo unde sunt în pericol de surpare, de aceea pe marginea unor canale, bălţi sau râuri găsim prezentă salcia.

Deşi lemnul de salcie nu este apreciat pentru foc, au fost create soiuri hibride de salcie folosite ca plante energetice, ulterior transformate în peleţi.

Mai putem vorbi de utilizarea ei din cele mai vechi timpuri pentru confecţionarea unor obiecte, în special coşuri, târne, aranjamente, recipienţi, produse realizate din salcie împletită, din răchită.

Răchita este o varietate de salcie cu ramuri elastice care se modelează foarte uşor. Se confecţionează mobilier din răchită, inclusiv acele coşuri cu care merg oamenii la cu pomană, la festivităţi sau la nunţi. La ţară cele mai plăcute fluieraşe şi uşor de confecţionat erau cele din ramuri de salcie, pe tot felul de tonalităţi”, a mai explicat cercetătorul.

Cunoscută ca o specie care fixează solul şi se adaptează aproape în orice condiţii, dând naştere unor microclimate, salcia poate fi folosită pentru combaterea degradării terenurilor şi a fenomenului de deşertificare.

Ce se extrage din salcie

Din coaja salciei se mai extrage una dintre substanţele care au revoluţionat domeniul farmaceutic, acidul salicilic, din care se obţine aspirina.

„Din punct de vedere medical, vorbim de un produs natural foarte valoros. Aspirina este un medicament apreciat în toată lumea. A fost obţinut şi încă este obţinut din acest acid salicilic pe care îl găsim în salcie.

Până să apară industria de sinteză, românii ştiau să facă ceai din coajă de salcie, din ramurile crude şi ştiau foarte bine beneficiile medicale ale acestui arbore. Are o concentraţie ridicată de acid salicilic pe care îl regăsim în toată planta, dar mai concentrat în ramurile mai tinere”, arată Costel Vînătoru.

Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile) este sărbătorită în Duminica dinaintea Învierii Domnului. Ramurile de salcie care se împart în biserică în ziua de Florii simbolizează ramurile de finic cu care L-au întâmpinat mulţimile în Ierusalim pe Iisus.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Când se anunță rezultatele finale la prezidențiale 2024? S-au numărat 99,83% din secțiile de votare
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Drama haiducului neînfricat, iubit de toți românii. Domnițele oftau după el. A murit în condiții...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska