ACUZAȚII grave după surparea din Slănic Prahova. „Iulian Dumitrescu (PNL), «Baronul Lamborghini», a distrus un oraș întreg pentru o pungă cu bani”

Publicat: 28/04/2024, 08:00

În localitatea Slănic Prahova din județul pe care îl coordonează „din umbră” Iulian Dumitrescu „Lamborghini”, președintele Consiliului Județean (CJ) acuzat de procurorii DNA de luare de mită și fals în declarații, s-a surpat o stradă. Pentru a fi în siguranță, localnicii din zonă au fost evacuați, iar structura clădirilor din zonă va fi verificată de autorități. Cel spre care se îndreaptă, însă, acuzațiile unor localnici este chiar președintele „suspendat” al CJ, Iulian Dumitrescu, considerat principalul responsabil pentru că „a distrus orașul”. 

În dosarul de corupție, Iulian Dumitrescu a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile de procurorii anticorupție, dar locuitorii spun, după surparea de pe strada 23 August din Slănic Prahova, că încep să apară și efectele dezastruoase ale activității sale la Consiliul Județean Prahova.

Paradoxal, „Baronul Lamborghini” tratează cu indiferență totală acuzațiile care îi sunt aduse de procurorii anticorupție și dorește să candideze pentru un nou mandat la șefia Consiliului Județean, cu toate că PNL nu i-a aprobat demersul controversat. (mai multe detalii AICI)

Marcel Ciolacu: „Acolo s-au dat niște autorizații de când s-au făcut acele drumuri”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că strada respectivă a fost construită peste o mină și că a fost ținut la curent cu privire la această situație, în timp real, de Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU).

În zona respectivă a fost creat un perimetru de siguranță, se fac măsurători, iar traficul rutier și pietonal a fost interzis.

”S-a făcut un drum peste o mină. Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine? Acolo s-au dat niște autorizații de când s-au făcut acele drumuri. În schimb, am văzut reacția statului român și a situațiilor de urgență, care au intervenit imediat. Am văzut cum a intervenit Prefectura. S-au mutat 42 de familii, s-au găsit soluții”, a spus premierul Marcel Ciolacu.

Gândul prezintă informații și imagini, în exclusivitate, de la fața locului, oamenii din zonă fiind de-a dreptul înspăimântați, iar acuzațiile se intersectează și oferă o tristă transpunere în realitate a deplorabilei expresii „Lasă că merge și așa!”, oamenii fiind de părere că evenimentul care putea să ducă la o tragedie își are „rădăcinile” chiar la vârful Consiliului Județean, acolo unde Iulian Dumitrescu „Lamborghini” a avut „pâinea și cuțitul”.

Prefect: „Vom afla în câteva zile cât de stabilă este situația”

Prefectul Emil Drăgănescu a declarat, sâmbătă, că specialiștii sosiți la fața locului vor întocmi un raport în care vor evalua situația, iar la momentul respectiv se vor putea stabili, cu precizie, pașii următori.

Specificul zonei, a mai spus prefectul județului Prahova, poate da naștere unor astfel de fenomene nedorite, dar deocamdată nu sunt cunoscute cauzele surpării.

Printr-o acțiune foarte bine coordonată la nivelul Guvernului României, DSU și, ulterior, factorii locali, am reușit să aducem în zonă, pentru a ne edifica cu privire la această problemă, reprezentanții mai multor instituții și instituții – Departamentul de Geotehnică și Fundații, al cărui coordonator, Manole Șerbulea, a fost de fiecare dată aici, Institutul Geologic al României și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Dânșii sunt aici pentru a ne ajuta și pentru a întocmi niște rapoarte care ne sunt necesare pentru a evalua situația. Vom afla în câteva zile cât de stabilă este situația.

O a doua temă a prezenței mele și a ședinței la care am participat este cea de întrunire, din nou, a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, pentru luarea unor noi măsuri și trasarea unor noi sarcini către responsabili. La încheierea raportului de către specialiști, autoritatea locală trebuie să degajeze și zona – copaci, stâlpi – și să începem o oarecare reamenajare”, a spus prefectul Emil Drăgănescu.

Întrebat în cât timp se vor putea întoarce localnicii acasă, prefectul Drăgănescu a declarat că, deocamdată, sunt așteptate „informațiile din rapoarte”.

„Aici vorbim de o nouă discuție (n.red. – în ceea ce privește repararea drumului). Deocamdată o să luăm măsurie imediate, pentru a avea o imagine de ansamblu a zonei, vom cere niște documente. (…) Specificul zonei poate conduce la astfel de fenomene. Va trebui să aflăm dacă ele au fost agravate de anumiți factori. Nu avem de ce să transmitem un sentiment de panică. Ne aflăm pe un pilon de sare, vorbim de exploatări de peste 2.000 de ani, vrem să ne elucidăm asupra cauzelor”, a precizat prefectul Emil Drăgănescu.

Dumitrescu și firmele aduse de el ar trebui să răspundă

Potrivit surselor Gândul, „Baronul Lamborghini a distrus un oraș întreg pentru o pungă cu bani”, pentru că pe strada 23 August s-ar fi efectuat o ”lucrare de gaze de mântuială”, aprobată de Consiliul Județean coordonat încă, din umbră, de Iulian Dumitrescu.

Aceasta este cauza reală a surpării. Au fost afectate apele subterane în timpul lucrărilor, iar acestea au pornit-o haotic în toate direcțiile. Se vede asfaltul proaspăt turnat peste șanțul de gaze, Dumitrescu și firmele aduse de el ar trebui să răspundă, el e principalul vinovat de această surpare din Slănic Prahova”, au declarat sursele Gândul, în exclusivitate.

Și prefectul județului Prahova – Emil Drăgănescu – a declarat că, în acest moment, sunt luate în calcul mai multe variante, inclusiv ca surparea să fi avut loc la rețeaua de gaze, în urma unor lucrări executate de curând.

„Am auzit, ca şi dumneavoastră, fel de fel de supoziţii, ultima pe care am auzit-o ar fi că ar putea fi provocat de lucrările care s-au făcut pentru aducţiunea conductei de gaze. (…) Este doar un exemplu. Unii spun că ar fi un tunel, alţii spun că avem lucrarea de gaze, alţii spun că filonul de sare ar fi aici dedesubt, că s-ar fi topit de la apă. Încă de o dată: sunt doar păreri. (…) Primele răspunsuri vizavi de dinamica terenului le vom avea în a treia zi. Probabil undeva pe luni vom avea acest răspuns, încă o dată, vizavi de dinamica terenului, nu vizavi de cauzele prăbuşirii”, a declarat prefectul judeţului Prahova.

Oamenii vor sta evacuaţi atât timp cât prin această evacuare considerăm că ei sunt în siguranţă. Această măsură, absolut neplăcută pentru toată lumea, şi pentru cei afectaţi şi pentru noi, cei care luăm această măsură, se face doar pentru binele acestor oameni”, a adăugat Emil Drăgănescu.

Emil Drăgănescu, prefectul județului Prahova, a mai declarat că, la 300-400 de metri de zona unde carosabilul s-a prăbuşit, există o grădiniţă. Imobilul avea deja crăpături în pereţi, conform unei expertize care a fost realizată în anul 2023. Acum, după surparea de pe strada 23 August, urmează ca autorităţile să facă noi verificări la grădiniță, pentru ca preșcolarii să fie în siguranță.

”Copiii au fost în Săptămâna Verde, acum sunt în vacanţă. Avem o săptămână să ne elucidăm dacă se pot duce copiii în siguranţă acolo”, a afirmat prefectul județului Prahova. (alte detalii AICI)

Ședință de urgență la Primăria Slănic Prahova. Specialiștii, „înarmați” cu o dronă cu senzori

Specialiștii aduc în discuție, totuși, și varianta unui lac subteran, dar în calcul este luată și o galerie care care ar fi putut fi săpată cu foarte mulți ani în urmă și despre care nimeni nu mai știa nimic.

Evenimentul este monitorizat cu atenție la nivel central, iar echipe operative ale IGSU, Poliției Române și Jandarmeriei sunt prezente la fața locului pentru gestionarea optimă a situației, beneficiind de sprijinul Prefecturii Prahova și al autorităților publice locale.

La Primăria din Slănic Prahova a avut loc o ședință, în contextul alarmantei surpări de pe strada 23 August. A participat la discuții prefectul de Prahova, dar și reprezentanți ai ISU, plus experți în geologie și cutremure, sosiți de la București.

Specialiștii au adus în localitate și o dronă prevăzută cu senzori. Cu ajutorul dronei vor fi făcute înregistrări care le vor dezvălui specialiștilor cum arată mișcarea pământului în zona respectivă.

Această echipă de specialiști a sosit în localitate la solicitare ISU, au precizat reprezentanţii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

„Aceştia vor realiza zboruri cu dronele institutului (DJI M300 şi M3E) dotate cu senzori Lidar şi optici, pentru a obţine un model detaliat al suprafeţei şi terenului. Modelul va fi utilizat pentru documentarea şi monitorizarea prin comparaţie a surpării de teren din zonă”, au mai transmis reprezentanţii institutului.


CITEȘTE ȘI:

Baronul Iulian Dumitrescu a încălcat controlul judiciar! IMAGINI-BOMBĂ de la ”ședința” din cafenea cu vicele Consiliului Județean Prahova

Continuă „războiul” dintre conducerea kazahă a ROMPETROL și dealeri: „Nemulțumirile sunt IGNORATE, clauzele contractuale nu se mai respectă”

Viceprimarul PNL al Brașovului îl acuză pe primarul COLIBAN (USR) că plagiază proiecte liberale: „În 4 ani, a făcut… NIMIC, zero realizări”

Iulian Cârlogea, manager public Sector 5, replică USTURĂTOARE după acuzațiile lui Nicușor Dan: „A depășit limitele bunului simț”

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer