Festivalul Suflet de România, ediția a doua: Tradiție și autentic, pe Domeniul Regal de la Săvârșin

Publicat: 29/04/2024, 18:08

Satul românesc, valorile autentice și produsele tradiționale au fost aduse laolaltă pe domeniul Castelului de la Săvârșin, la cea de-a doua ediție a festivalului “Suflet de România”, organizat de Profi. Mii de oameni – oameni, producători, localnici și turiști –  au luat parte la evenimentul care a fost deschis de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, alături de Alteța Sa, Principele Radu.

Zeci de producători din întreaga țară și-au prezentat cele mai bune și mai originale produse  la festivalul din parcul Castelului de la Săvârșin. “Suflet de România”, evenimentul organizat de Profi, este parte a acordului tripartit dintre Casa Regală, Universitatea de Științele Vieții „Mihai I” din Timișoara și lanțul de magazine Profi pentru susținerea producătorilor locali și conservarea artizanatului autentic și tradițional românesc.

„Acest festival este foarte frumos, foarte profund, foarte util  și sper că oamenii să aibă succes aici și este bine că aduce și Săvârșinul în mijlocul atenției”, a declarat Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, la deschiderea festivalului.

„Nu mai sunt satele atât de pline, cum erau altă data, o parte a societății noastre le uită și faptul că aducem în prim plan tot ceea ce e tradițional la noi e un lucru foarte bun. Eu cred că acest lucru privește către viitor, nu spre trecut”, a completat Alteța Sa Principele Radu.

„Sper că va fi un eveniment și mai mare anul viitor”, a completat Majestatea Sa care a lansat ideea de a fi organizat un festival inclusiv de Crăciun.

Gabriela Sîrbu, Profi: Fiecare produs autentic reprezintă nu doar un simbol al trecutului, ci este și o promisiune de viitor

Odată cu vizitarea standurilor producătorilor, majestățile or au avut ocazia și să guste din produse. Sunt foarte foarte bune. Nu au aditivi, sunt ecologice și asta a bine pentru sănătatea noastră”, a conchis Principesa Margareta, Custodele Coroanei.

„Este un loc de suflet, în care aducem oameni minunați – aducem producători artizanali, atât partea de food, partea alimentară, cât și partea de meșteșugărit – în același loc, le dăm o oportunitate ca să fie cunoscuți  de oameni, pentru că ei nu sunt cunoscuți de toți, sunt mai retrași, sunt din zone diferite ale țării, și dăm cumva oportunitatea ca ei între ei să se cunoască pentru că sunt o comunitate foarte mare, foarte puternică, dar în zone diferite”, precizează Călin Costinaș, Director general adjunct Profi.

La rândul său, Gabriela Sîrbu, director de sustenabilitate Profi a vorbit despre importanța valorilor tradiționale.

„Acesta este un prilej nu doar de a ne bucura de frumusețile locului și de ospitalitatea remarcabilă a gazdelor noastre, ci este și o ocazie de a reflecta la ceea ce ne definește pe noi ca și națiune,tradițiile noastre și produsele locale, rod al muncii și pasiunii românilor de pretudindeni. Suntem aici pentru că înțelegem importanța acestor valori, și știm că fiecare tradiție păstrată, fiecare produs autentic reprezintă nu doar un simbol al trecutului, ci este și o promisiune de viitor”, a declarat Gabriela Sîrbu, director de sustenabilitate Profi.

„Implicarea noastră este mai mult ca niciodată pentru că trebuie să ducem mai departe aceste tradiții, să educăm tineretul în spiritul acestora, să creem o comunitate puternică pentru că în fiecare bucată de brânză maturată în pivnițele Carpaților, în fiecare strop de vin fementat în podgoriile Moldovei se regăsește spiritul unui popor care nu doar că supraviețuiește, ci prospera prin adaptare, inovare și respect față de moștenirea culturală. Iar acest festival Suflet de România reprezintă exact acest angajament colectiv, acela de a continua, de a păstra tradițiile și de a le promova pe mai departe”, spune Gabriela Sîrbu, director de sustenabilitate Profi.

În cele două zile de festival, participanții s-au bucurat de recitalurile oferite de Narcisa Suciu, Vasile Șeicaru, Ducu Bertzi, Florin Chilian și Romulus Cipariu. Părintele Constantin Necula a oferit, pe scena Suflet de România, o doză concentrată de hrană pentru sufletele care caută să învețe să facă bine împreună.

Despre Profi:

Raftul cu bunătăți este programul Profi de susținere a micilor producători locali artizanali. Dincolo de raftul cu bunătăți, micii producători își spun poveștile pe cea mai amplă platformă națională de promovare a lor, via-profi.ro.

Cu 28.000 de angajați în 1.713 de magazine proprii si partenere, prezente în 850 de localități urbane și rurale, Profi este cel mai mare angajator privat din România.

PROFI SUPER, PROFI CITY, PROFI GO și PROFI LOCO, cele patru formate de magazin ale rețelei, desfac o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,2 milioane de clienți care își fac zilnic cumpărăturile în aceste magazine.

Mai bine de 94% din aceste produse provin de la furnizori din România

Bogdan Pavel
Senior editor Are o experiență de aproape trei decenii în mass media românească, în care a ocupat, pe rând, aproape toate funcțiile într-o mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză