Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost operat de urgență, într-un spital din Cluj-Napoca, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol. În acest moment, el se află internat la Spitalul Militar din Cluj-Napoca.
Luni, 29 aprilie, Florin Piersic a susținut un spectacol la Cluj-Napoca, în timpul căruia i s-a făcut rău și la final a fost dus de urgență la spital, unde medicii l-au băgat direct în sala de operații.
Actorul se află internat într-o rezervă a secției de Ortopedie din cadrul Spitalului Militar din Cluj-Napoca, unde a fost supus unei operații la genunchi, după ce a fost diagnosticat cu o infecție, potrivit Cancan, care citează foaiatransilvana.ro.
În anul 2019, actorul în vârstă de 88 de ani a mai fost supus unei intervenții la genunchi, dar la București. Penultimul spectacol la care luase parte a fost tot în luna aprilie, dar anul trecut. Atunci, actorul se afla într-un turneu prin țară, cu spectacolul „Străini în noapte”.
Tot atunci, Florin Piersic ar fi trebuit să ajungă și la Cluj-Napoca, pentru a susține spectacolul, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat, tocmai pentru că s-a confruntat cu probleme de sănătate. Din acest motiv, spectacolul a fost anulat.
VIDEO – România TV