Karoly Borbely: „Bursa de la București, una dintre cele mai urmărite din Europa după listarea Hidroelectrica”

Listarea Hidroelectrica la Bursa de Valori București (BVB) a fost cea mai de succes din Europa și a treia la nivel mondial, așa că beneficiul de imagine a fost unul foarte mare pentru cel mai mare producător român de energie electrică, a spus Karoly Borbely, CEO Hidroelectrica, la emisiunea GÂNDUL GREEN.

Principalul obiectiv al companiei Hidroelectrica este de a maximiza valoarea acțiunilor, dincolo de producția de energie electrică și asigurarea stabilității Sistemului  Energetic Național.

“Noi suntem o companie listată, principalul obiectiv al nostru – în afară de faptul că producem energie electrică și asigurăm stabilitatea sistemului energetic național – este acela că trebuie să investim fiecare leu pentru a maximiza acțiunile investitorilor. Anul trecut, prin cea mai de succes listare din Europa și a treia la nivel mondial, Hidroelectrica a ridicat ștacheta foarte sus. Bursa de Valori de la București, astăzi, este una din cele mai urmărite din Europa, pentru că această listare a adus un beneficiu de imagine foarte mare”, a precizat Karoly Borbely.

S-au înființat undeva pe la 100.000 de noi conturi de participanți la piața de capital, oameni care investesc în acțiuni. Randamentul acțiunilor companiei, în primul an de activitate, este impresionant, fiind acțiunea care a adus cel mai bun randament, undeva la 30%.

Pentru a avea rezultate și a menține interesul acționarilor, este nevoie de pricepere în management.

“A ține steagul sus, a ține așteptările acționarilor la un nivel ridicat, poți s-o faci doar dacă livrezi rezultate. Rezultate poți să faci prin investițiile în activitățile core ale companiei, prin diversificarea activității de producție, prin parteneriate cu companii care pot crește valoarea și pot face dezvoltare.

Nu în ultimul rând, o companie listată și o țară ca România, sigură din punct de vedere politic, membră a Uniunii Europene, membră a NATO, cu un sistem, să spunem, de taxare foarte performant în Europa, atrage investitori și oferă siguranță”, a completat CEO-ul Hidroelectrica

Credibilitatea în fața investitorilor este foarte importantă.

”Tot ce am promis înainte de listare facem și îi ținem la curent pe investitori cu toate evoluțiile pe care această companie le face în perioada următoare. Comunicăm permanent planurile pe care le avem. Săptămâna trecută, de exemplu, am avut întâlnirea anuală cu investitorii, la New York, și cu analiștii financiari, și foarte multe întrebări au fost exact în zona aceasta de dezvoltare, de investiții, de maximizare a valorii companiei. Sunt lucruri normale, firești, care trebuie continuate de către toate companiile de stat, pentru că doar astfel devii o companie mult mai puternică și poți să crești valoarea acțiunii, mai ales ale statului, dacă este așa interes”, a opinat Karoly Borbely.

Cine a cumpărat acțiunile scoase pe bursă

Românii, fie că vorbim de companii, fie de persoane fizice, sunt principalii investitori în acțiunile Hidroelectrica (indice Bursier H2O).

Anul trecut, după ce Fondul Proprietatea și-a vândut acțiunile, participațiile, 70% din cei care au participat la procesul de listare sau cei care au cumpărat acțiuni, 70% dintre ei au fost români, adică persoane fizice pe tranșa de retail și persoanele juridice, adică fondurile de pensii, în cea mai mare parte fonduri de pensii. Asta înseamnă că încrederea cetățenilor români în această companie este foarte mare. Anul trecut, 1,9 miliarde a fost tranșa care s-a vândut pe pe bursă”, a precizat Borbely.

Ce ar însemna scoaterea la vânzare a unui nou pachet de acțiuni

Acționarul majoritar, statul, fără să piardă controlul într-o companie strategică cum este Hidroelectica, fără probleme, ar mai putea să iasă pe piață cu 10-15% din acțiuni, pentru că ”nu se întâmplă absolut nimic”, mai spune Borbely.

Dacă va fi scos pe bursă un nou pachet de acțiuni, ar duce la consolidarea pieței de capital.

“Mai mulți cetățeni români sau fonduri de pensii, care la rândul lor gestionează banii puși deoparte de cetățeni, (n.red. – statul) ar mai putea să mai vândă niște tranșe pe piață și ar fi un lucru extrem de bun. Ar consolida foarte bine piața de capital din România.

Cu aceste investiții și cu această listare, suntem extrem de aproape de a  fi upgradați, de la frontier market la emerging market, conform indicilor MSCI de la Morgan Stanley. Ceea ce înseamnă că piața română de capital pe bursa de la București joacă în altă ligă și va putea atrage și alți investitori pentru alte companii, pentru că această cultură de a atrage bani pe piața de capital, bani pentru investiții în companii, asta este o chestiune care deja este din ce în ce mai mult folosită la noi”, a concluzionat Karoly Borbely, CEO Hidroelectrica.

  • Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România.
  • Furnizează circa  30% din productia totală de energie a țării.
  • Hidroelectrica a avut în 2023 venituri de 12,5 miliarde de lei și un profit net de 6 miliarde de lei.

În baza celei mai recente capitalizări bursiere, valoarea companiei este de 57,6 miliarde de lei.


CITEȘTE ȘI:

Ministrul Mediului, AVERTISMENT despre „Sahara Olteniei”: „Pierdem 1.000 de hectare de terenuri arabile anual” / Care este SOLUȚIA salvatoare

Mircea Fechet, ministrul Mediului, speaker la Conferința Green Report „Managementul deșeurilor: SGR funcțional în România”

Panourile solare și sistemele de irigație – Revoluție în SUA și India, VIS în România

Bogdan Pavel
Senior editor Are o experiență de aproape trei decenii în mass media românească, în care a ocupat, pe rând, aproape toate funcțiile într-o mai mult
Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat care a jucat toată noaptea la cazinou a făcut infarct când a auzit...
Gabi Bădălău a spus tot! Cum a prins-o pe Bianca Drăguşanu cu altul: 'Mi-a recunoscut'
GALERIE FOTO. Mihaela Borcea, imagini îndrăznețe: și-a etalat bustul generos în costum de baie!
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a...
O dronă a surprins momentul în care un soldat rus își omoară camaradul rănit pe...
La asta nu se aștepta nimeni! Alex Bodi și Bianca Drăgușanu, din nou, împreună! Ce...
Dieta drastică a Annei Lesko | Așa se menține în formă la 45 de ani....
O farsă la 112 putea duce la moartea unei femei din Suceava. Sindicaliştii cer pedepse...
Schimbări drastice pentru proprietarii de apartamente! Oricine se opune riscă să intre la închisoare
Vecinii Anei Maria Gherman fac dezvăluiri uluitoare, după ce și-a pus capăt zilelor într-o pădure...
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe...
În sensul giratoriu se acordă prioritate de stânga sau de dreapta? Mulți șoferi fac această...
Elena Lasconi este noul preşedinte al USR şi vrea să candideze la alegerile prezidenţiale
Structură monumentală URIAȘĂ, găsită aproape de România
Decizie azi, 26 iunie, pentru românii cu telefoane mobile. Nu mai scapă nimeni
S-a dat lege! Ce se întâmplă cu românii decedați în străinătate
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Alexandra din Casa Iubirii, deschisă spre Gagea și Patrick. Pentru cine are bruneta mai multă...
Mario Iorgulescu ar putea scăpa și de dosarul în care este cercetat pentru sechestrarea de...
BANCUL ZILEI. Făt-Frumos îi zice calului său: - Măi, calule, tu stai aici, chiar pe...
(P) Care este cel mai potrivit mobilier pentru o locuință de mici dimensiuni?
×