Candidatul AUR la Primăria Buzău, Elena Năstăsoiu, s-a retras din curs împreună cu 18 dintre cei 29 de candidaţi pentru Consiliul Local. Năstăsoiu a acuzat conducerea centrală a partidului că a „călcat în picioare” propunerile filialei locale pentru Consiliul Local şi pentru Consiliul Judeţean.
Năstăsoiu a anunțat că se retrage și din AUR, acuzând că în filiala județeană s-au petrecut „fapte reprobabile” care pun multe semne de întrebare.
Conducerea centrală AUR m-a rugat să conduc AUR în municipiul Buzău, promiţându-mi că nu se vor amesteca în viaţa organizaţiei locale dacă aceasta probează electoral şi politic. (…) După o muncă titanică, în care am arătat puterea echipei municipale AUR, conducerea judeţeană, susţinută de cea centrală de la Bucureşti, au călcat în picioare propunerile noastre pentru Consiliul Local şi pentru Consiliul Judeţean”, a declarat Elena Năstăsoiu.
Ea susţine că nimic din ceea ce s-a discutat cu conducerea partidului nu a fost respectat.
Nu pot accepta umilinţa şi lipsa de respect. Am o datorie morală să strig împotriva nedreptăţii, minciunii şi obişnuinţei decidenţilor AUR de a se folosi de oameni. Oamenii nu contează, se pare. Contează doar interesele lor meschine ale celor care conduc AUR. Nu mi-e teamă să ridic vocea pentru onestitate şi adevăr. Văd că preşedintele AUR, George Simion, anunţă o nouă campanie pentru copii. Nu uita, George Simion că patriotismul afişat este o indecenţă!.
Elena Năstăsoiu a ajuns la sediul Biroului Electoral Municipal la ora 11.50 cu 10 minute înainte de expirarea termenului de depunere a candidaturilor şi s-a retras din toate cursele electorale, conform news.ro.
Sursa: captură foto
CITEȘTE ȘI: