Cum arată acum locul TRAGEDIEI din 2 Mai. Altar de flori și candele, pentru Sebi și Roberta. Au trecut opt luni, dar trotuarele încă nu există

Au trecut opt luni de la groaznicul accident de circulație din localitatea 2 Mai, provocat de Vlad Pascu, tânărul care conducea drogat un autoturism transformat într-o armă mortală. Șoferul de 19 ani a lovit, în plin, un grup de nouă tineri, iar doi dintre aceștia, Sebastian și Roberta, și-au pierdut viața.

Împreună cu alți șase prieteni, Sebastian Andrei Olariu și Roberta Marina Dragomir mergeau, în acea zi fatidică din luna august a anului 2023, pe marginea drumului dintre stațiunile 2 Mai și Vama Veche, în lipsa trotuarelor.

Pericolul pândește, încă, în fiecare minut

Gândul prezintă, în exclusivitate, imagini de la locul tragediei care a curmat, din cauza unui șofer drogat, două destine.

Acolo, este un altar cu flori în memoria lui Sebi și a Robertei, sunt aprinse candele în amintirea lor, dar trotuarul nu există nici acum, la opt luni de la tragedie. Doar iarba a fost tunsă, atât și nimic mai mult.

Nicio schimbare la locul accidentului de la 2 Mai, la opt luni de la tragedie / Foto: Gândul

Pe marginea șoselei se poate vedea o „potecă” pe unde trec oamenii, foarte aproape de șoseaua pe care trec mașini, iar pericolul unui alt accident tragic pândește în fiecare minut. Este o zonă în care se circulă cu viteză, iar o tragedie poate apărea oricând. Autoritățile locale par a fi, însă, complet indiferente.

De oriunde din Europa asta, chiar îmi doresc să-l văd pe acest individ, Vlad Pascu, să vadă ochii mei, cum am văzut pe fata mea acolo, în sac, să-l văd pe cel care i-a luat sufletul. Nici măcar nu îl ating, vreau să mă uit în ochii lui, să-l văd pe cel care mi-a omorât copilul. Mi-e foarte greu, am dreptul să-l văd pe cel care mi-a omorât copilul, măcar atât”, spunea recent tatăl Robertei.

Pe o mică placă memorială, din marmură, înconjurată de flori și candele, este adus un ultim omagiu lui Sebi.

Flori și lumânări în memoria lui Sebi, una dintre victimele accidentului de la 2 Mai / Foto: Gândul

„Bunătate, fericire și mereu zâmbet. Ne-ai învățat ce înseamnă frumusețea în viață. Tu ai fost bucuria în toate momentele noastre, Sebi. Drum lin către îngeri”, au scris prietenii și apropiații băiatului ucis, împreună cu Roberta, în accidentul de la 2 Mai.

Inspecția Judiciară: „Judecătoarea Popovici și-a îndeplinit funcția cu rea-credință și cu gravă neglijență”

Judecătoarea Ancuța Popoviciu este cea care se ocupă de dosarul în care Vlad Pascu este acuzat pentru uciderea a celor tineri și rănirea altor trei prieteni ai acestora, după ce s-a urcat la volan sub influența drogurilor.

Paradoxal, la unul dintre termenele procesului, această judecătoare a întrebat dacă Sebastian Olariu, tânărul mort în accidentul provocat de Vlad Pascu, se află în sală, solicitând buletinul acestuia.

Inspecția Judiciară s-a sesizat și a acuzat-o pe Ancuța Popoviciu, de la Judecătoria Mangalia, că și-a îndeplinit funcția „cu rea-credință și cu gravă neglijență”.

„Sunt și părinți. Atâta, atâta doar că sunt și ei părinți și nu vreau să treacă prin ce am trecut noi și prin ce trecem noi, și prin ce o să trecem noi de acum înainte. Nu cerem nimic altceva decât dreptate, doar dreptate, ca Vlad Pascu să-și primească pedeapsa. Nu cerem nimic, doar dreptate”, spunea tatăl lui Sebi, cu lacrimi în ochi. (detalii AICI)

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins ca neîntemeiată solicitarea formulată de Inspecția Judiciară, cu privire la suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul în care Vlad Pascu este acuzat de omor.

„Conducătorul auto se afla sub influenţa substanţelor psihoactive”

Vlad Pascu este singurul vinovat de producerea accidentului, au stabilit specialiștii consultați de procurori.

”S-a concluzionat că locul producerii impactului dintre autoturismul marca Mercedes şi pietoni a fost pe acostamentul din dreapta al DN 39, pe sensul de deplasare dinspre Vama Veche către localitatea 2 Mai, iar, în momentul impactului, ultimii doi pasageri se deplasau pe acostamentul din dreapta, în timp ce autovehiculul se deplasa cu roțile din dreapta pe acostament, peste marcajul longitudinal format dintr-o linie continuă aplicată la marginea părţii carosabile”, au scris procurorii în rechizitoriul trimis instanței pentru judecarea lui Vlad Pascu.

În ceea ce privește viteza de deplasare a autoturismului în premomentul apariției stării de pericol, expertul a reţinut că aceasta a fost de 102,86 km/h, în condițiile în care viteza maximă admisă pe acel sector de drum era de 50 km/h, acolo fiind și o curbă deosebit de periculoasă.

”Faţă de aceste aspect, s-a reținut că accidentul a fost cauzat de un cumul de factori, respectiv conducătorul auto se afla sub influenţa substanţelor psihoactive şi nu a respectat regimul legal de viteză, neadaptând viteza la condiţiile de drum, iar pietonii care circulau pe acostamentul drumului DN 39, pe partea dreaptă a sensului lor de mers, au creat o stare pasivă de pericol”, potrivit acuzării. (mai multe detalii AICI)


CITEȘTE ȘI:

Accidentul de la 2 Mai | Vlad Pascu îşi va recunoaşte faptele pentru a beneficia de o reducere a pedepsei

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar