Ziua de 2 mai este cunoscută ca fiind ziua tineretului. Cu această ocazie, premierul Marcel Ciolacu a transmis urări și mesaje tuturor tinerilor și le transmite că îi asigură de tot sprijinul, iar cei ,,care și-au ales deja un drum în afara granițelor țării își vor dori să revină acasă.”, a mai spus premierul.
Șeful Guvernului menționează că toți tinerii trebuie să aibă șanse egale, inclusiv de la nivel instituțional.
Tinerii din România au un potențial pe care toți îl recunoaștem ori de câte ori rezultatele lor primesc confirmarea unor competiții internaționale sau la nivel național. Pe lângă aceste exemple, sunt mulți alți tineri români cate performează dovedind responsabilitate în tot ceea ce fac, la studii, în activitățile lor zilnice și în societate. Tuturor trebuie să le oferim șanse egale în viață și perspective de dezvoltare, inclusiv de la nivel instituțional, a spus Ciolacu.
Marcel Ciolacu mai spune că ,,personal, are mare încredere în tinerii noștri și încă de la preluarea mandatului a menținut un dialog constant cu generația lor, prin asociaţiile reprezentative, pe teme de educaţie, sprijin şi oportunităţi pentru tineri, inclusiv prin oferta de internship guvernamental, menită să-i familiarizeze, pe cei care își doresc lucrul acesta, cu procesul decizional la nivel de guvern și instituții din subordine.”
Vă asigur de tot sprijinul, dragi tineri! Mixul dintre experiența generațiilor mai în vârstă și deschiderea tinerilor către nou contribuie la dezvoltarea oricărei societăți, iar lucrul acesta cred că ni-l dorim fiecare dintre noi pentru România. Vom avea confirmarea că am acționat în direcția cea bună dacă tinerii noștri își vor creiona aspirațiile pentru viitorul lor aici, în România, iar cei care și-au ales deja un drum în afara granițelor țării își vor dori să revină acasă, a mai spus Ciolacu.
În încheiere, premierul spune că este încrezător în noile generații de tineri.
La mulți ani, tuturor tinerilor români! La fel ca oricare părinte sau bunic din România, îmi doresc să continuați ceea ce generațiile noastre au început, încrezători în propriile voastre forțe și în oportunitățile pe care suntem pregătiți să vi le oferim, prin acces la educație și formare profesională, locuri de muncă și sprijin pentru tineri, a conluzionat Marcel Ciolacu.