Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a afirmat, joi, că autoritățile nu vor tolera protestele violente în campusurile universitare, subliniind că manifestațiile pro-palestiniene nu îl vor face să își modifice susținerea pentru Israel sau pozițiile politice în Orientul Mijlociu.
”Înainte de a pleca în statul Carolina de Nord, aș vrea să vorbesc puțin despre ceea ce se întâmplă în campusurile universitare. Am văzut cu toții imaginile, iar acestea pun la încercare două principii fundamentale americane. Primul este dreptul la libera exprimare, dreptul oamenilor de a se aduna pașnic și a-și face auzite vocile. Al doilea este domnia legii. Trebuie respectate amândouă. Nu suntem o națiune autoritaristă, în care să reducem oamenii la tăcere și să reprimăm opoziția. Vocile cetățenilor americani sunt auzite. De fapt, protestele pașnice reprezintă o tradiție prin care americanii reacționează la probleme controversate. Dar nu suntem o țară fără legi. Suntem o societate civilă, iar ordinea trebuie să prevaleze”, a afirmat președintele Biden.
”De-a lungul istoriei, ne-am confruntat adesea cu momente de acest fel, deoarece suntem o națiune mare, diversă, cu gândire liberă și iubitoare de libertate. În astfel de momente, sunt de fiecare dată oameni care se grăbesc să obțină avantaje politice. Dar nu este un moment despre politică, este un moment despre claritate. Vreau să fiu clar: protestele violente nu sunt protejate în America, cele pașnice sunt. Este împotriva legii să fie violențe. Distrugerea proprietăților nu constituie un protest pașnic, este împotriva legii”, a subliniat președintele SUA, avertizând că autoritățile nu vor tolera actele de vandalism, încălcarea proprietății, blocarea campusurilor și acțiunile de instigare la ură.
Întrebat de un jurnalist dacă, pe fondul manifestațiilor pro-palestiniene, vor fi reanalizate politicile în Orientul Mijlociu, Biden a răspuns negativ.
Statele Unite oferă asistență militară masivă Israelului și susțin dreptul acestei țări la apărare. Dar Washingtonul a insistat asupra protejării civililor palestinieni în ofensiva israeliană contra grupului militant palestinian Hamas și solicită intensificarea asistenței umanitare în Fâșia Gaza.
Zeci de mii de studenți protestează de câteva săptămâni în sute de campusuri universitare din Statele Unite față de ofensiva israeliană în Fâșia Gaza. Studenții denunță susținerea pe care Administrația SUA o acordă Israelului și cer oprirea contactelor universităților cu firme israeliene. În contextul manifestațiilor pro-palestiniene, au izbucnit confruntări cu forțele de ordine sau cu grupuri pro-israeliene.
Autoritățile au intervenit în campusurile Universității Columbia din New York și Universității California din Los Angeles (UCLA). În total, au fost reținuți aproximativ 2.000 de manifestanți, iar mulți agenți ai forțelor de ordine au fost răniți în violențe.
Armata israeliană a intervenit în Fâșia Gaza ca ripostă la atacurile teroriste din 7 octombrie 2023, soldate cu aproximativ 1.160 de morți și peste 5.400 de răniți în sudul Israelului. Bilanțul ofensivei militare israeliene este de cel puțin 34.596 de morți și 77.816 răniți în Fâșia Gaza.
Foto: Profimedia
Citește și: