Județul din România cu cel mai mare potențial pentru investiții agricole! Aici, solul este foarte FERTIL

Județul din România cu cel mai mare potențial pentru investiții agricole! Aici, solul este foarte FERTIL
Publicat: 04/05/2024, 12:31

Un județ din România are unele dintre cele mai fertile terenuri din țară și este o regiune importantă pentru agricultură.

Acest județ are o suprafață de 693.034 hectare, din care 530.808 hectare de teren arabil

Mai mult, acesta este pe locul al doilea în ceea ce privește suprafața terenurilor cultivate în sistem ecologic, cu 60.000 de hectare.

Județul din România cu cele mai multe terenuri agricole

Judeţul Timiş se remarcă drept un centru vital al agriculturii româneşti, fiind primul ca suprafaţa agricolă, de 693.034 hectare, şi al doilea în ceea ce priveşte suprafaţa terenurilor cultivate în regim ecologic, conform unei analize a CBRE România.

În plus, judeţul situat în vestul României atrage un interes semnificativ şi în creştere din partea investitorilor, reprezentând 5% din totalul tranzacţiilor cu terenuri agricole la nivel naţional în 2023.

„Judeţul Timiş, cu un potenţial agricol semnificativ din punct de vedere al condiţiilor climatice favorabile şi solurilor fertile, atrage interesul investitorilor datorită oportunităţilor de dezvoltare ale zonei. În anul 2023, tranzacţiile cu terenuri agricole în judeţul Timiş au reprezentat 5% din totalul per ţară.

Mai mult, în primele două luni ale acestui an, au fost încheiate aproximativ 850 de tranzacţii, marcând o creştere cu 31% comparativ cu perioada similară a anului precedent”, a declarat Mădălin Aresmeriţoaie, Senior Consultant Industrial & Logistic Services, CBRE România, conform Agerpres.

Județul Timiș, pe primul loc la nivel naţional în ceea ce priveşte suprafaţa arabilă

De asemenea, judeţul Timiş se evidenţiază prin oportunităţi diverse de dezvoltare, aflându-se pe primul loc la nivel naţional în ceea ce priveşte suprafaţa arabilă, cu o cifră de 530.808 hectare. Aceasta constituie un pilon solid pentru creşterea şi diversificarea activităţilor agricole în regiune.

Potrivit analizei, printre oportunităţile de investiţie din zona Timişului se remarcă un lot de 1.500 de hectare, situat la aproximativ 10 km distanţă de Recaş şi la 35 km nord de Timişoara. Aflându-se la o distanţă de aproximativ 50 de kilometri de graniţele cu Ungaria şi Serbia, terenul este amplasat strategic pentru a facilita accesul la pieţele internaţionale.

Spre deosebire de alte regiuni ale ţării care se confruntă cu perioade secetoase, cu precipitaţii insuficiente pentru realizarea unor culturi profitabile, judeţul Timiş se bucură de precipitaţii bogate. În plus, sistemul de canale de desecare contribuie semnificativ la gestionarea eficientă a surplusului de apă, asigurând condiţii optime pentru obţinerea unui randament agricol ridicat.

„Există aproximativ 9.000 de km de canale de desecare care deservesc aproape 380.000 de hectare, utilizate drept tampon pentru apa de irigaţii. În ciuda acestui fapt, există o cerere mare pentru resursa de apă necesară irigaţiilor în sezoanele secetoase. În fiecare an, fermierii trebuie să se adapteze condiţiilor climatice în continuă schimbare. Cu toate acestea, grindina rămâne un fenomen meteo extrem predominant în ultimii ani în zona Timişului, chiar şi în ceea ce priveşte despăgubirile. Spre exemplu, în iulie 2023, ploile torenţiale şi grindina abundentă au cauzat pagube estimate la 15 milioane de lei, afectând 25.000 de hectare de pământ cultivat cu rapiţă, grâu şi floarea-soarelui”, declară Horia Lupu, director general Agra Asigurări.

Se cultivă aproape 60.000 de hectare în sistem ecologic

Fermierii din judeţul Timiş adoptă tot mai multe practici sustenabile de producţie agricolă, renunţând la utilizarea îngrăşămintelor chimice şi pesticidelor sintetice. Această tranziţie nu doar că promovează protejarea mediului înconjurător, ci şi încurajează obţinerea unor produse agricole mai sănătoase şi mai naturale pentru consumatori.

„În judeţul Timiş se cultivă aproape 60.000 de hectare în sistem ecologic, clasându-se pe locul doi în topul judeţelor care practică acest tip de agricultură. Prin agricultura ecologică, ne referim la practicile care nu utilizează produse chimice şi nici organisme modificate genetic, ci tehnologii de cultivare specifice, fiind singurul tip de agricultură reglementat prin cerinţele standard. Agricultorii apelează la aceasta ca urmare a cerinţelor tot mai mari pentru produsele certificate ecologic. Mai mult decât atât, sprijinul oferit de Ministerul Agriculturii pentru cei care practică această agricultură este mai mare decât cel pentru agricultura tradiţională”, afirmă Ion Toncea, preşedintele Asociaţiei pentru Agricultura Durabilă în România şi şeful Laboratorului de Agricultură Ecologică INCDA Fundulea.

Carla Adamescu
Carla Adamescu este un jurnalist cu experiență în domeniul social. A lucrat în presa locală și, ulterior, la publicații din Capitală. S-a mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Tragedie aviatică la Vilnius. Un avion s-a prăbușit peste o clădire rezidențială
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska