Carmen Tănase, dezvăluiri sincere la ALTCEVA depre ”pariul” cu moartea: ”Până la urmă a învins”

Publicat: 05/05/2024, 14:36

În cel mai recentă ediție a podcastului ”Altceva”, Adrian Artene a avut-o invitată pe actrița Carmen Tănase, care a vorbit, cu siceritate, despre momente importante din viața sa. 

Unul dintre momentele aduse în discuție în cadrul podcastului a fost cel în care Carmen Tănase a făcut un pariu cu însăși moartea.

Adrian Artene: ”Afirmați că ‘m-am luat la trântă cu moartea și m-a învins’. Eu cred că totuși dumneavoastră ați învins”.

Carmen Tănase: ”E vorba de perioada când soțul meu a fost bolnav și când am pus, așa, e un pariu. Aveam niște discuții eu cu doamna asta în privat. Și am zis: ‘n-o să reușești’. Sau dacă o să reușești, o să-ți fie foarte greu cu mine, pentru că eu n-o să mă las. Nu i-a fost ușor. Da, până la urmă să zicem că a învins. Da, într-un fel a învis, pentru că l-a luat, a murit atunci”.

Adrian Artene: ”O parte din dumneavoastră a murit atunci?”

Carmen Tănase: ”Sigur că da, era vorba în primul rând de băiatul nostru, care era la o vârstă când avea nevoie, era vital să aibă tată. La 11 ani, are nevoie de sprijinul unui bărbat cu care să facă lucruri de băieți. Și ăsta a fost gândul care m-a chinuit cel mai tare. În primul rând pentru el, pentru băiat și apoi mi-a lipsit mai tot timpul, pentru că noi am avut o comunicare foarte bună, chiar și atunci când ne certam, aveam o comunicare bună, aveam ce vorbi, ceea ce este extraordinar de important, adică după ce trece focul acela și nu mai rămâne nimic, te simți dezorientat. Ori aici noi noi ne-am sprijinit foarte tare unul pe altul și chiar dacă drumurile noastre scriptic s-au despărțit, noi tot împreună am rămas, pentru că noi ne-am înțeles foarte bine”

Carmen Tănase, invitată la ”Altceva” în ediția de Paște

În cel mai nou episod ”Altceva cu Adrian Artene”, care a avut premiera sâmbătă, 4 mai, de la ora 19:00, Carmen Tănase și-a povestit în cuvinte frumoase viața care nu întotdeauna a fost cea mai liniștită, însă actrița a știut cum să extragă ce-i mai frumos din ea. Distinsa doamnă și-a amintit cum trăia Învierea Domnului în copilărie, dar și despre cum i-a fost propria Înviere pe care a experimentat-o de 3 ori. A vorbit apoi și despre relația pe care o are cu Dumnezeu, dar și despre oamenii duși dincolo pe care și i-ar dori din nou alături.

„Dragă membru al comunității Altceva, te invit cu tot sufletul să te bucuri și să trăiești prin inimă acest nou episod de podcast. Invitata mea, doamna Carmen Tănase, este unul dintre puțini oameni binecuvântați de Dumnezeu să reușească să-și treacă emoția prin filtrul ecranului, de aceea, crede-mă, te invit să urmărești o poveste care te va încărca cu energie pozitivă!”, declară Adrian Artene.

Surprinde fiecare nuanță a discuției dintre jurnalist și actriță și ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletului.

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de FacebookInstagramTik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.

Podcastul integral poate fi urmărit aici

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
A murit Christoph Daum, fostul antrenor al Naționalei de fotbal. O boală gravă l-a răpus...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Cutremur în politică. Gabriela Firea se răzbună: Nimic nu e pierdut
Hackerii atacă utilizatorii iOS și Android prin metode care imită aplicații reale, spun experții
Chris Hemsworth a cântat alături de Ed Sheeran la concertul din București. Imaginile complet neașteptate...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Cum au aniversat Gabriela Cristea și Tavi Clonda 5 ani de la căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Misiunea secretă pe care a îndeplinit-o un diplomat român la cererea primului-ministru francez: „Vei pleca...