Peste 50 de hectare de pădure sunt colorate de bujori roșii de stepă care sunt înfloriți în această perioadă în Plenița, județul Dolj.
Pădurea de bujori de la Plenița a fost declarată arie protejată de interes național în anul 2000, florile fiind astfel protejate de lege. Reprezentanții administrației locale spun însă că bujorii s-au extins pe mai multe hectare.
„Bujorul, fiind și temperaturile foarte ridicate și dacă nu au fost ploi și asta, a înflorit foarte devreme, cu două săptămâni. Deci, el trebuia după 15 mai, atunci începea să înflorească, dar acum a înflorit datorită vremii mai devreme și a început să se scuture”, spune Valentin Brașoveanu, viceprimarul comunei Plenița.
Pădurea de bujori de la Plenița atrage în această perioadă turiști care își doresc să se bucure de frumusețea locului și să facă poze. Pentru că este o floare protejată, cei care o rup sunt amendați cu 10.000 de lei.
Floarea de bujor a devenit simbol al localității Plenița. Încă din 1970, oamenii organizează sărbătoarea bujorului, anul acesta fiind ediția cu numărul 54, care se va desfășura pe 12 mai.