Mihai Tudose despre scorul din Brăila și Buzău: O să vă batem peste tot

Publicat: 08/05/2024, 16:43
Actualizat: 08/05/2024, 16:47
Europarlamentarul Mihai Tudose a afirmat miercuri că este convins Buzău va fi din nou un competitor serios în privința scorului pentru Brăila. „Ca să fiu mai explicit, o să încercăm să vă batem peste tot”, a precizat social-democratul.

Prezent la Buzău, Mihai Tudose a vorbit despre proiectele de dezvoltare comună din Buzău cu zonele învecinate. El a menționat că industria din Buzău este într-o continuă dezvoltare.

Sunt proiectele de dezvoltare comună a Buzăului cu zonele învecinate. Și aici refer la eforturile administrației locale pentru a determina construcția drumului expres în regim de autostradă de la Buzău la Brăila sau de la Brăila la Buzău, ceea ce va duce la o dezvoltare a zonei industriale a Buzăului, Brăila devenind practic ieșirea la Dunăre, la port, a tot ceea ce înseamnă industria buzuiană, care, din câte am văzut, este într-o continuă dezvoltare”, a transmis Tudose.
Europarlamentarul a afirmat că acum 4 ani, la alegerile locale, Buzău a fost înaintea Brăilei la câteva procente, iar acum PSD va încerca să-i bată peste tot.
Sunt convins Buzău va fi din nou un competitor serios în privința scorului pentru Brăila. Acum 4 – 5 ani, la alegerile locale, Buzău a fost înaintea Brăilei la câteva procente. Brăila s-a clasat pe locul doi. A bătut domnul primar Toma. Am vrea ne luam revanșa acuma, dar nu ne-am supăra dacă rămâne așa în cifrele acelea. Ca să fiu mai explicit, o încercăm batem peste tot”, a argumentat social-democratul.
Tudose a mai spus că toate localitățile din România trebuie beneficieze de aceleași condiții bune de sănătate, învățământ, mediu și de locuri de muncă bine plătite.
Revenind la un tricou pe care îl purta domnul prim-ministru, „Make Buzău Great Again” dacă îmi aduc bine aminte, România nu este numai în București, România nu este numai la Iași sau la Timișoara, la Brașov sau la Constanța. România este și în Buzău, și la Brăila, și în Olt, și la Maramureș. România este mare și România trebuie beneficieze peste tot de aceleași condiții bune de sănătate, de aceleași condiții de învățământ, de aceleași condiții de mediu, de petrecere a timpului liber, de locuri de muncă bine plătite. Toate acestea au la bază și va trebui aibă la bază și conceptul european de dezvoltare”, a explicat europarlamentarul.

CITEȘTE ȘI:

Înaintea declanșării oficiale a CAMPANIEI pentru alegerile locale, Marcel Ciolacu face un tur de forță în orașul natal

Se schimbă sau nu data alegerilor PREZIDENȚIALE? / Marcel Ciolacu: Iertaţi-mă, eu n-am avut nicio discuţie

Olga Borșcevschi
Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la site-ul Evenimentul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Statul îți IA BANII. Românii n-au dreptul la ei, deși i-au câștigat corect. Nu poți...
Calendarul pensiilor în luna decembrie. Când vin banii. Schimbare anunțată de Ministerul Muncii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar