Din culisele politicii, Rareș Bogdan spune cine ar putea fi următorul președinte al României: „Va fi tot din PNL”

Publicat: 08/05/2024, 22:45

Rareș Bogdan, europarlamentar PNL, a făcut o declarație care a răsunat în coridoarele politicii românești. El a vorbit despre omul pe care liberalii îl văd ca fiind succesorul președintelui Klaus Iohannis la cârma țării: Nicolae Ciucă.

Calendarul electoral este deja stabilit: 15 și 29 septembrie. Acestea sunt zilele când românii își vor alege președintele.

Rareș Bogdan, despre Ciucă

„Noi credem în şansa domnului general Ciucă că va fi un preşedinte extrem de echilibrat şi extrem de necesar pentru Europa, pentru Români,” a spus Bogdan, cu o notă de solemnitate în glas.

„Contextul actual în care se află România, în momentul ăsta, îl favorizează pe Nicolae Ciucă ca şi candidat.  În urmă cu 7 ani am fost în Biroul Oval, în calitate de jurnalist, mi-am amintit. Președintele Iohannis stătea pe același fotoliu, în partea cealaltă stătea un alt președinte, Donald Trump. Și mi-am amintit de acel moment. Vă spun că bătălia cea mai importantă pentru PNL este pe 15, pentru ca în acel birou, nu știu dacă actualul de la Casa Albă sau cu un altul, să ducem tot un liberal. La următoarea vizită de la Casa Albă, acolo, în acel Birou Oval, trebuie să stea cu ajutorul dvs președintele PNL, Nicolae Ciucă”, a spus politicanul.

Rareș Bogdan spune că alți liberali cu șanse la prezidențiale, ca Bolojan și Boc, nu şi-au exprimat niciodată dorinţa de a candida.  Cu privire la posibilitatea unui candidat comun între PNL și PSD, Bogdan a clarificat că orice discuție pe această temă va fi amânată până după alegerile din 10 iunie.

Nicolae Ciucă, despre cine ar trebuie să fie președinte

„Românii ar alege pe cineva pentru funcția de președinte dacă îndeplinește cel puțin următoarele criterii: își iubește țara, a fost în slujba oamenilor și nu uită care este misiunea lui în acea funcție”, a declarat Nicolae Ciucă într-un mesaj postat marți pe Instagram și pe Facebook.

Întrebat dacă își va anunța candidatura la prezidențiale sau dacă va fi candidat comun al PNL și PSD, Ciucă a răspuns:

„Întâi să vedem cum se termină alegerile locale şi după aceea vedem şi cum se finalizează procesul în interiorul partidului (…) Luăm în calcul să candidăm, sigur că da”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum a ajuns cuvântul ”legionar” să fie cel mai căutat cuvânt de pe google după...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?