Mai multe țări din cadrul UE intenționează să recunoască statul PALESTINIAN, în contextul ofensivei israeliene în Gaza

Mai multe țări din cadrul UE intenționează să recunoască statul PALESTINIAN, în contextul ofensivei israeliene în Gaza
Publicat: 09/05/2024, 18:18

Mai multe state din cadrul Uniunii Europene, printre care Irlanda și Spania, intenționează să recunoască în următoarele săptămâni statul palestinian, în cadrul presiunilor diplomatice de oprire a ofensivei israeliene în Fâșia Gaza.

Oficiali irlandezi citați de postul RTE News au declarat că s-au intensificat contactele între Irlanda, Spania, Slovenia și Malta. Este așteptată o decizie a Adunării Generale ONU, iar cele patru state ar putea recunoaște statul palestinian în scurt timp.

Guvernul Sloveniei a inițiat, joi, procedura de recunoaștere a statului palestinian, ca formă de presiune pentru oprirea ofensivei israeliene în Fâșia Gaza, a anunțat premierul Robert Golob.

”Ororile pe care le vedem zilnic în Fâșia Gaza sunt inadmisibile și trebuie să înceteze. Cer Israelului să oprească imediat atacurile asupra Fâșiei Gaza și să treacă la masa negocierilor”, a declarat premierul Robert Golob, citat de agenția Reuters.

Robert Golob a subliniat că intenția de recunoaștere a statului palestinian ar urma să fie ”un stimulent pentru ca negocierile să decurgă mai rapid” și pentru accelerarea dialogului prin intermediul Națiunilor Unite în sensul unui armistițiu imediat, al eliberării ostaticilor și garantării securității prin soluția a două state.

Slovenia ar putea recunoaște statul palestinian pe 13 iunie, a precizat premierul Robert Golob. Începând din 1988, 139 dintre cele 193 de națiuni membre ONU au recunoscut statul palestinian.

Uniunea Europeană și Statele Unite au cerut constant avansarea procesului de pace și susținerea soluției coexistenței a două state, israelian și palestinian.

Armata israeliană a intervenit în Fâșia Gaza ca ripostă la atacurile teroriste din 7 octombrie 2023, soldate cu aproximativ 1.160 de morți și peste 5.400 de răniți în sudul Israelului. Bilanțul ofensivei militare israeliene este de cel puțin 34.904 morți și 78.514 răniți în Fâșia Gaza.

Foto: Profimedia

Citește și:

Vladimir PUTIN afirmă că încearcă evitarea unui război mondial, dar amenință Occidentul cu arme nucleare

Tensiuni între Israel și Statele Unite /Guvernul Netanyahu IGNORĂ presiunile președintelui Biden, care se opune ofensivei în Rafah

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...