Audierea în Malta a Prințului Paul, amânată din nou, pe ultima sută de metri. Cauza, tăiată cu pixul la avizierul instanței

Audierea în Malta a Prințului Paul, amânată din nou, pe ultima sută de metri. Cauza, tăiată cu pixul la avizierul instanței
Publicat: 14/05/2024, 15:22

Audierea prințului Paul a fost amânată pentru a doua oară în mai puțin de o săptămână. Paul Philippe al României, fost Paul Lambrino, ar fi trebuit să se prezinte, inițial, în fața magistraților maltezi, pe data de 9 mai, însă cauza a fost amânată pentru 14 mai. Însă marți, la avizierul sălii de judecată din cadrul Curții malteze de Justiție, cauza a fost tăiată cu pixul pe ultima sută de metri. Gândul a fost la fața locului, unde a aflat de la surse judiciare apropiate procesului care este data la care prințul Paul este chemat din nou pentru audieri în dosarul 339/2024, în care se judecă solicitarea autorităților române de extrădare.

Surse judiciare apropiate procesului au declarat pentru Gândul că următoarea înfățișare a fost programată  pentru luni, 20 mai. În prezent, Paul Philippe al României este reținut în custodia poliției malteze într-un resort din Malta, The Westin Dragonara. O cameră în respectivul hotel costă peste 300 de euro pe noapte.

Pribțul Paul, în prezent în custodia autorităților din Malta, ar fi trebuit să se prezinte pe 9 mai în fața procurorului Curții Magistraților, cu statut de instanță pentru investigații penale din cadrul Curții de Justiție din Malta. Audierea a fost amânată, însă, pentru data de 14 mai, însă și de această dată, pe ultima sută de metri, audierea a fost din nou amânată pentru luni, 20 mai. Așa cum se poate observa din fotografia de la avizierul sălii de judecată, Paul Philippe al României ar fi trebuit să se prezinte în fața judecătorului Dr. Leonard Caruana, în dosarul 339/2024, marți, 14 mai, la ora 10.50, însă cauza a fost tăiată cu pixul.

Curtea de Magistrați în calitate de Curte de anchetă penală – trebuie să decidă dacă există sau nu suficiente probe pentru ca un act de rechizitoriu să fie depus de către procurorul general în fața Curții Penale.

Prințul Paul, reținut chiar înainte să fie făcut cavaler de Malta. Apropiații cred că cineva i-a întins o capcană

Avocații lui Paul Philippe al României susțin că o decizie favorabilă privind cererea de extrădare transmisă de autoritățile române ar însemna o încălcare a drepturilor fundamentale, potrivit publicației Times of Malta.

Paul Philippe al României ar fi fost imobilizat de anchetatorii maltezi cu puțin timp înainte să primească titlul de „cavaler de Malta”. Apropiații prințului susțin că acestuia i s-a întins o capcană, după ce i s-ar fi promis că va fi în siguranță dacă pleacă din Franța.

Paul al României a fost dat în urmărire în decembrie 2020, după ce a fugit din țară chiar înainte ca magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție să-l condamne definitiv la 3 ani și 4 luni de închisoare, în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Regale de la Băneasa.

După pronunțarea deciziei de condamnare, polițiștii au mers la adresa lui Paul al României, situată în centrul Capitalei, pentru a-l ridica și conduce la penitenciar. Acasă era, însă, numai soția lui, Lia, care i-a anunțat că nu este acasă și nici nu cunoaște unde se află sau când se întoarce.

Ulterior, s-a stabilit că bărbatul condamnat a părăsit teritoriul național și a fost dat în urmărire internațională. Fugarul a fost prins abia în data de 27 iunie 2022, când fost ridicat de polițiștii francezi de pe o stradă din Paris. Paul al României a fost încarcerat, însă, în luna septembrie a aceluiași an, a fost eliberat și plasat sub control judiciar, printr-o decizie a Curții de Apel Paris.

Unii organizatori i-ar fi garantat securitatea

Paul Philippe al României a fost prins, pe 28 aprilie, în Malta, în incinta unui resort de lux, unde urmăritul internațional venise pentru un eveniment organizat de Cavalerii de Malta și unde, potrivit surselor judiciare ale Gândul, ar fi trebuit să devină el însuși un cavaler de Malta.

Nu a mai apucat, deoarece autoritățile din România l-au localizat pe baza unei informații și au anunțat imediat polițiștii din Malta. Ulterior, în presa malteză au apărut unele declarații făcute de Jason Azzopardi, avocatul lui Paul Phillipe al României, legate de faptul că fugarul a fost „umilit în fața unor demnitari din toată Europa”, în momentul arestării.

Avocatul a menționat că urmăritul internațional ar fi fost invitat să participe la evenimentul organizat de către Cavalerii de Malta, însă, în replică, organizatorii au anunțat, în presa malteză, că nici măcar nu îl cunosc pe așa-zisul membru al Casei Regale a României.

Surse din anturajul fugarului au declarat, pentru Gândul, că deși cunoștea foarte bine riscurile la care se expune dacă părăsește teritoriul Franței, Paul Phillipe a fost de acord să se deplaseze în Malta deoarece ar fi primit asigurări din partea unora dintre organizatori că i se garantează securitatea.

De aceea, spun sursele citate, apropiații prințului presupun că acestuia i-a fost întinsă o cursă, în complicitate cu autoritățile de la București, care îl consideră un adevărat trofeu, mai ales că șansele ca el să mai ajungă într-o închisoare românească fuseseră anulate printr-o decizie a justiției franceze.

Gilda Popa
Gilda Popa este licențiată în Drept și a urmat un master de psihologie organizațională la Facultatea de Psihologie - Universitatea București. A mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer