Uniunea Europeană a criticat vehement, marți, proiectul legislativ din Georgia privind contracararea ingerințelor străine, avertizând că vor fi aplicate sancțiuni dacă va fi aprobată.
”Noi ne-am exprimat deja poziția privind această lege, care este foarte periculoasă pentru ambițiile europene ale Georgiei. Este un obstacol pentru ambițiile europene ale Georgiei”, a declarat marți Peter Stano, purtătorul de cuvânt al Serviciului European pentru Acțiune Externă (EEAS).
”Așteptările UE sunt foarte clare: adoptarea acestei legi este un obstacol grav pe parcursul Georgiei privind integrarea în Uniunea Europeană, dar vom discuta despre consecințe după eventuala aprobare”, a subliniat Peter Stano, citat de agenția de presă ANSA.
Mii de persoane protestează în Georgia de câteva săptămâni față de proiectul legii de limitare a influențelor străine, care prevede restricționarea activităților organizațiilor non-guvernamentale și grupurilor media finanțate masiv din afara țării.
În ultimele săptămâni, sute de protestatari, inclusiv doi cetățeni americani, au fost reținuți. Proiectul de lege ar urma să fie aprobat în formă definitivă marți.
Proiectul legislativ prevede înregistrarea organizațiilor non-guvernamentale, inclusiv a companiilor media, care beneficiază de finanțare din străinătate în cuantum de peste 20%. Mai mulți oficiali UE susțin că legea este ”incompatibilă” cu valorile europene, iar criticii din Georgia aseamănă inițiativa cu Legea Agenților Străini, în vigoare în Rusia.
Premierul Georgiei, Irakli Kobakhidze, a acuzat organizațiile non-guvernamentale că au încercat de două ori să declanșeze revoluții, denunțând, conform BBC, și propaganda LGBT și atacurile contra Bisericii Ortodoxe Georgiene.
Opoziția din Georgia consideră că legea inspirată din Rusia riscă să fie utilizată pentru reprimarea criticilor.
Foto: Profimedia
Citește și: