Marcel Ciolacu: Discutăm reducerea impozitării celor cu veniturile cele mai mici, cei plătiţi cu SALARIUL MINIM pe economie

Publicat: 15/05/2024, 14:48
Actualizat: 15/05/2024, 14:54

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, la Constanţa, că săptămâna viitoare va avea o şedinţă cu partenerii sociali, sindicate şi patronate, cu care se va discuta despre posibilităţile de reducere a impozitării la angajaţii cu veniturile cele mai mici şi cei plătiţi cu salariul minim pe economie.

După şedinţa de guvern, voi extinde cu toţi miniştrii şi cu autorităţile care au în implemnetare proiecte prin PNRR, cât şi de îndeplinit jaloane, urmând ca săptămâna viitoare să avem o şedinţă cu partenerii sociali, atât cu patronatele cât şi cu sindicatele, unde avem mai multe lucruri de stabilit, inclusiv de discutat posibilităţile de reducere a impozitării celor cu veniturile cele mai mici, cei plătiţi cu salariul minim pe economie”, a spus premierul într-o conferinţă de presă la Constanţa.

El a precizat că vestea bună este că am ajuns la un salariu mediu de peste 1.000 de euro.

Şeful Guvernului a fost întrebat dacă se vor introduce deducerile pentru cei cu venituri mici atunci când se va face şi majorarea salariului minim.

Cred că o astfel de decizie și-o poate asuma Guvernul, după ce avem execuția pe al doilea trimestru. Până atunci începem discuțiile cu partenerii sociali, așa este corect. Oricum, avem cea mai mare impozitare a muncii la veniturile mici, de aceea este nevoie de o scădere a impozitării pe muncă. Întotdeauna, în an electoral, guvernele au luat decizii emoționale. Eu voi evita acest lucru, iar dacă vom lua o astfel de decizie, va fi pe baza unor date clare. Domnul comisar Schmidt a propus salariu egal pentru muncă egală, în funcție de niște parametri. Patronatele din România au cerut să fie diferențe în funcție de ramuri, pentru că, după cum știți, în construcții avem salariul minim de 4500 de lei”, a mai declarat premierul.

Șeful Executivului a menționat că avem cea mai mare impozitare a muncii la veniturile mici şi o treime dintre români sunt plătiţi în continuare pe salariul minim pe economie.

De aceea este şi această presiune, suntem singurul stat european care ne confruntăm cu acest lucru”, a mai spus Ciolacu.

CITEȘTE ȘI:

Marcel CIOLACU, despre noile terminale din portul Constanța: Vor genera MILIARDE în plus / „E un prim efect CONCRET al discuțiilor purtate în EAU”

Marcel CIOLACU: România crește din punct de vedere economic. Trei dovezi concrete, confirmate de INS

Olga Borșcevschi
Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la site-ul Evenimentul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Șoferii din România nu pot face ITP. Anunț oficial de la RAR
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o...