Constantin și Elena, sărbătoare MARE pentru români. Tradiții și obiceiuri în ziua de 21 mai

Constantin și Elena, sărbătoare MARE pentru români. Tradiții și obiceiuri în ziua de 21 mai
Sfinți Împărați Constantin și Elena (FOTO: crestinortodox.ro)
Publicat: 18/05/2024, 15:50

În fiecare an, pe data de 21 mai, creştinii îi sărbătoresc pe Sfinții Împărați Constantin și Elena. Pentru români, sărbătoarea este extrem de importantă, mai ales că mii își sărbătoresc onomastica. 

În iconografia ortodoxă, Sfinții Împărați Constantin și Elena au între ei așezată Sfânta Cruce, pentru că Sfântul Constantin a descoperit Crucea pe cer, iar Sfânta Elena în pământ. Cea mai însemnată realizare a împaratului Constantin a fost Edictul de la Milano (313), prin care creştinismul ajunge să fie recunoscut de stat.

Sfânta Elena (Flavia Iulia Helena 248 – 329), mama Împăratului Sfântului Constantin cel Mare, a fost o femeie deosebit de credincioasă și cunoscută pentru pioșenia ei. A înfăptuit pelerinajul în Palestina și în provinciile răsăritene. Sfintei Elena îi sunt atribuite găsirea moaștelor Sfintei Cruci a lui Hristos și aflarea rămășitelor celor trei magi.

Constantin și Elena – tradiții și obiceiuri

Încă din vremuri străvechi, în ziua Sfinţilor Constantin şi Elena se respectă o serie de tradiții și obiceiuri. Astfel, bătrânii spun că nu trebuie să se lucreze, pentru ca holdele şi strugurii să nu fie distruşi.

În calendarul popular, este o sărbătoare a păsărilor de pădure, numită Constantin Graur sau Constantinul Puilor. În această zi păsările de pădure își învață puii să zboare, după ce li s-a dezlegat glasul la Vlasie (11 februarie). Oamenii trebuie să ţină sărbătoarea, pentru ca puii din gospodărie să nu fie mâncaţi de ulii.

În această zi nu este bine să renunţi la o prietenie sau să iei decizia de a divorţa. În caz contrar, toată viaţa vei avea o pierdere pe plan financiar sau sentimental.

Pentru a alunga duhurile rele, femeile afumă cu tămâie și stropesc cu aghiazmă colțurile și încăperile caselor. Țăranii vor decide cine le va fi baci la oi, precum și cine le va păzi în timpul pășunatului. În plus, pentru a feri animalele de rele cât timp vor sta la stână, ei aprind un foc mare, stau în jurul lui și pun oile să treacă prin el.

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”