O dramă cumplită s-a abătut asupra unei familii de români din Italia, după ce Florentina, o tânără de 24 de ani, a fost ucisă sâmbătă, 18 mai 2024, de iubitul său în apartamentul unde acesta locuia cu chirie în Sibiu.
Potrivit apropiaților, familia nu știa despre relația Florentinei cu presupusul criminal, un bărbat cunoscut în anturajul său ca fiind consumator de substanțe ilegale. În fața anchetatorilor, bărbatul a mărturisit că a comis crima din gelozie și că era sub influența drogurilor în momentul atacului.
Familia tinerei este profund șocată de vestea tragică. Florentina a fost crescută de bunicul său, care a declarat că nu avea cunoștință despre relația sa amoroasă și știa doar că nepoata sa lucra în Sibiu.
„Când am auzit să cad jos. Îţi dai seama, eu am crescut-o de la un an și două luni. Am fost și mamă și tată. Mama plecată afară, în Italia, tata la Sibiu.. erau despărțiți, dar tata nu s-a mai ocupat de ea deloc. Eu singur am avut grijă de ea de la un an și două luni. Nu este vorba despre nicio prietenie de un an. Nu este adevărat. Păi fata mergea mai mult în Brașov, la Sibiu s-a dus să se angajeze mai mult”, a spus bunicul fetei ucise într-un apartament din Sibiu, pentru Antena 3 CNN.
„Era respectuoasă cu toţi vecinii. Era o fată cu bunul simț. Mamă sa era în Italia și a crescut-o bunicii”, spune o vecină.
„Da, avea un anturaj ciudat. Şi ea era ciudată…plin de drogați”, spune o cunoștință a victimei.
„Practic cei doi s-au cunoscut nu cu mult timp înainte ca el să înceapă să aibă psihozele pe care le-a avut. Ea în ciuda acestui fapt, a rămaslângă el și l-a ajutat și l-a susținut și a fost și ea să-l caute atunci la ultima lui psihoză, după care tot timpul cât stea împreună, ea îl ajuta, îl ajuta să se calmeze, să-și revină și să poată să urmeze o viață normală”, spune un apropiat al celor doi.
Mama Florentinei, aflată în Italia, urmează să vină în România pentru a participa la înmormântare, devastată de pierderea fiicei sale.
Un alt apropiat al tinerei a menționat că Florentina frecventa un anturaj dubios, în care se afla și iubitul său. Aceasta a fost crescută de bunicul ei de la o vârstă fragedă, părinții fiind despărțiți și plecați în străinătate sau în alte orașe din țară.
Tânărul care și-a ucis iubita într-un apartament din Sibiu le-a declarat anchetatorilor că se afla sub influența drogurilor când a comis fapta.
Informația a fost făcută publică de purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Mihaela Ruginosu.
Astfel, în timpul interogatoriului, se pare că tânărul acuzat de omor le-a declarat anchetatorilor că era sub influența drogurilor atunci când a comis fapta.
„Inculpatul a declarat că se afla sub influența drogurilor. Fapta a comis-o pe fondul geloziei. Tânăra avea plăgi tăiate și înțepate la nivel cervical cu secționare de vase sanguine”, a spus Mihaela Ruginosu.
Reamintim că, sâmbătă, 18 mai, polițiștii au descoperit cadavrul unei tinere de 21 de ani într-un apartament din Sibiu. Victima avea plăgi tăiate în jurul gâtului.
La fața locului s-au deplasat polițiști de investigații criminale, criminaliști, precum și medic legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală, constatându-se că este vorba despre o tânără în vârstă de 21 de ani, din județul Brașov.
Suspect a fost, din primul moment, iubitul tinerei, un bărbat în vârstă de 24 de ani, din județul Sibiu, care a fost reținut la scurt timp.
În ultimul an, tânărul ar fi avut halucinații şi episoade de delir, totul din cauza drogurilor pe care le consuma. Prietenii cuplului povestesc că, deși a fost internat la Psihiatrie, bărbatul a ieșit după numai patru zile, fără ca starea să i se amelioreze.
CITEȘTE ȘI:
Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat