Nicolae Ciucă: ,,România va avea cea mai MARE fabrică de pulberi din Europa/ România nu poate fi intimidată din punctul de vedere al securităţii”

Nicolae Ciucă: ,,România va avea cea mai MARE fabrică de pulberi din Europa/ România nu poate fi intimidată din punctul de vedere al securităţii
Publicat: 22/05/2024, 11:18

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ciucă, a afirmat, miercuri,  în cadrul evenimentului „Black Sea Defense and Aerospace – BSDA 2024”, că pentru a face faţă provocărilor nu este suficient să investim în apărare, trebuie să întărim democraţia. ,,Pentru a face faţă cu bine acestei provocări pe termen lung, nu este suficient să investim doar în apărare, ci trebuie de asemenea să întărim democraţia românească.”, a mai spus Ciucă. 

Avem buni specialişti, apreciaţi în zona tehnică şi de expertiză militară,  instruiţi inclusiv în cadrul NATO şi în cadrul relaţiilor bilaterale din parteneriatele strategice pe care ţara noastră le are. În al doilea rând, România a avut o tradiţie pe zona industriei de apărare pe care începe să o reia şi pe care o poate valorifica rapid.  Recent s-au făcut paşi în direcţia bună, pe care i-am încurajat şi din postura de ministru al Apărării şi din cea de premier. Mă refer la parteneriate şi contracte importante pentru industria de apărare, a afirmat Ciucă.
Nicolae Ciucă s-a referit la câteva investiţii în zona industriei de apărare.
România va avea cea mai mare fabrică de pulberi din Europa, în judeţul Braşov. Ţara noastră va construi clădirea, iar Uniunea Europeană va finanţa dotarea fabricii de pulberi, vorbind de o investiţie de aproape 400 de milioane de euro. După 20 de ani de inactivitate, fabrica de armament din Reşiţa va produce în scurt timp obuze în baza unui contract semnat de Romarm, ca o subsidiară din România a unei companii britanice. La începutul acestui an, Centrul de Întreţinere, Reparaţii şi Revizii pentru Elicoptere S-70 Black Hawk din cadrul societăţii Aerostar S.A. Bacău a devenit operaţional. În parteneriat cu Aerostar, Lockheed Martin analizează deja oportunităţile de a integra la Bacău servicii de suport pentru alte produse, a punctat Nicolae Ciucă.
Șeful Senatului a mai anunţat că România trebuie să crească specialişti în producţia de tehnică militară.
Nu în ultimul rând, salut anunţul companiei coreene Hanwha Aerospace, care intenţionează să înfiinţeze în România un hub industrial pentru Europa cu scopul de a furniza maşini de luptă a infanteriei în cadrul programelor de înzestrare pentru a contribui la capacităţile de apărare ale Forţelor Armate Române şi la creşterea industriei locale de armament. Pentru viitor, cred că trebuie să investim în educaţie superioară pentru a creşte specialişti în producţia de tehnică militară.  Trebuie să stimulăm importul, sau mai bine zis, transferul de know-how prin parteneriatele pe care le dezvoltăm cu statele membre NATO, a mai declarat Nicolae Ciucă.
România este parte a celei mai mari alianţe militare defensive din lume.
România nu poate fi intimidată din punctul de vedere al securităţii, suntem parte a celei mai mari alianţe militare defensive din lume, deci partea unui sistem de descurajare foarte solid. Avem umbrela de securitate a NATO, dar trebuie să ne facem datoria cât mai bine ca parteneri ai alianţei în anii care vin. Faptul că suntem pe flancul estic al NATO ne obligă la vigilenţă mai mare  pe termen mediu şi lung.  Va trebui probabil să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate. Vom trăi în continuare cu ameninţări hibride care vor căuta să ne slăbească, să ne reducă încrederea în forţele noastre şi în parteneriatele pe care le avem. Pentru a face faţă cu bine acestei provocări pe termen lung, nu este suficient să investim doar în apărare, ci trebuie de asemenea să întărim democraţia românească. Radicalismul politic rămâne o problemă pentru România, fiindcă slăbeşte coeziunea socială. Vocile din România care atacă Uniunea Europeană,  care atacă pe aliaţii noştri occidentali, fac un serviciu Rusiei, a mai afirmat Nicolae Ciucă.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...