Tavi Colen și Alin Oprea, foștii membri ai trupei „Talisman”, continuă să își lanseze acuzații dure în spațiul public.
Cei doi se ceartă de ceva timp pe titulatura trupei, în contextul în care, în acest moment, doar Alin Oprea folosește denumirea.
Se pare că vechiul conflict dintre cei doi trece printr-un nou episod, după declarațiile lui Alin Oprea din emisiunea lui Denise Rifai, „40 de întrebări”. Iar ulterior, și Tavi Colen a fost invitat.
La 18 ani de la destrămarea trupei, se pare că cei doi nu-și mai vorbesc și se ceartă pe titulatura trupei, arată B1tv.ro.
„Alin Oprea nu mi-a luat numele Talisman, pentru că nu era al lui, era al nostru. Ce a făcut el a făcut o chestie la care nu m-am gândit vreodată în viața mea, că un frate poate să facă așa ceva. Da, e adevărat, el, poate spune acum că piesele sunt ale lui, pentru că el a înregistrat numele Talisman pe numele lui la OSIM, înainte ca eu să aflu. Dar, pe albume scrie cine a compus cântecele, cuvintele, textul, orchestrația. Ce a venit și a spus aici, a spus un mare neadevăr. Sunt editate albumele, sunt vândute în milioane de exemplare și sunt fericit pentru acest lucru. Ce spune Alin Oprea în emisiuni sau în interviuri nu e relevant și nu mă interesează”, a spus Tavi Colen, la Denise Rifai în emisiune.
Tavi Colen a mai dezvăluit care a fost motivul pentru care nu l-a dat în judecată pe fostul său coleg de trupă.
„Nu l-am dat în judecată pentru că am fost atât de trist și atât de căzut încât eu mai mult de jumătate de an nu am vorbit cu nimeni. Eu m-am retras și am crezut că trăiesc un vis urât. Vedeam știri la televizor, deși ne înțelesesem să nu apărem în presă, să ne spălăm rufele în presă ca alte trupe. Vedeam la televizor știri despre mine și mi-am dat seama că nu mai fac parte din Talisman.
Eu am rămas din Talisman cu ce mi-a lăsat Alin Oprea, cu două cabluri rupte în sala de repetiții și un afiș călcat în picioare, este singurul lucru pe care îl am eu de la Talisman. Și niște albume pe care le am, care sunt editate. Afișul acela este singurul lucru pe care îl am eu de la Talisman, pentru că el și-a mutat acasă studioul, toate piesele, negativele… Un om care gândește atât de pervers nu ai cum să îl uiți, nu ai cum să îl ierți”, a mai spus Tavi Colen.
Grupul Talisman s-a înfiinţat în 1996, iar primul recital l-a susţinut la Festivalul „Om bun”, unde soliştii au fost desemnaţi marii câştigători. Piesa de rezistenţă a formaţiei, „Atât de singur”, compusă în anul 1997, a fost, vreme de doi ani, în toate topurile muzicale.
După despărţire, Alin şi Tavi şi-au continuat cariera pe cont propriu. Alin a rămas cu numele trupei, iar fostul coleg şi-a înfiinţat propria formaţie, mai notează sursa citată.
Sursa foto: CANCAN