„Galeria terapiilor, ediția a treia”, un eveniment dedicat copiilor cu NEVOI SPECIALE: „Înțelegere, iubire și răbdare”

„Galeria terapiilor, ediția a treia”, un eveniment dedicat copiilor cu NEVOI SPECIALE: „Înțelegere, iubire și răbdare”
Publicat: 23/05/2024, 11:37
Actualizat: 23/05/2024, 13:37

În perioada 24-26 mai va avea loc „Galeria terapiilor” (ediția a treia), unde terapeuți, speakeri motivaționali, dar și specialiști de peste hotare se vor reuni pentru a dezbate problema copiilor cu nevoi speciale, copii cu handicap de la naștere, ori dobândit pe parcurs, copii cu Autism sau sindromul Down.

Și copiii cu nevoi speciale au dreptul să învețe într-un colectiv sănătos și să facă parte din societate. Integrarea într-un mediu solid și sănătos este foarte importantă, însă pentru asta este nevoie de ajutor, iar ajutorul cel mai important este reprezentat de înțelegere, iubire și răbdare.

  • În prima zi a evenimentului dedicat copiilor cu nevoi speciale vor intra în scenă specialiștii și terapeuții în domeniu, care vor prezenta 25 de teme în dezbatere dedicate tuturor celor care vor să învețe comportamentul și necesităților copiilor cu nevoi speciale.
  • În cea de-a doua zi a evenimentului, familiile care au copii cu nevoi speciale vor avea ocazia să împărtășească trăirile lor, neputințele și să facă schimb de informații cu privire la terapiilor pe care încearcă în cazul membrilor familiei lor.
  • În cea de-a treia zi a evenimentului vor ține discursuri motivaționale influenceri cu dizabilități, care vor dezvălui experiențele lor, ce au făcut în anumite situații critice, cum s-au simțit atunci când au fost respinși și cum au reușit să îmbrățișeze viața în ciuda condiției lor.

Copiii chiar schimbă lumea și ne cuceresc doar cu un zâmbet, pentru că vorbim de suflete pure și nevinovate, indiferent că sunt copii bolnavi de autism, Down sau cu handicap locomotor.

Așa cum oricare dintre noi ne dorim să fim înțeleși, să nu fim respinși, excluși și integrați în mediile în care trăim, așa își doresc și copiii cu nevoi speciale să fie acceptați. Schimbarea vine din fiecare dintre noi!

În Romania au fost înregistrate 691.482 persoane cu dizabilități

În 2011, potrivit statisticilor realizate de Ministerul Muncii, Familiei si Protecției Sociale, prin Directia Generală Protecția Persoanelor cu Handicap, în Romania au fost înregistrate 691.482 persoane cu dizabilități, dintre care 116.000 persoane diagnosticate cu dizabilitate mentală.

„Aproximativ 910.000 de persoane cu dizabilități la nivel național, iar din acest număr aproximativ 77.500 sunt copii cu dizabilități. Problema este a noastră, a celor care nu avem dizabilități, să facem tot ce depinde de noi ca aceste dizabilități să nu devină handicapuri”, spune Romi Mihăescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități.

La nivel global, unul din opt sute de copii se naște cu sindromul Down, numărul total estimat în toată lumea fiind de 40-50 de milioane. În România, până în 2006, au fost înregistrați peste 35.000 de copii cu sindromul down, însă nu există o statistică foarte clară în ceea ce privește această dizabilitate.

Potrivit celor mai noi date oferite de Organizația Mondială a Sănătății, doi din zece copii suferă de autism în România, copii care sunt, de asemenea, marginalizați atât de profesori, cât și de elevi.

În țara noastră, șapte județe oferă servicii pentru copiii cu autism, unde terapeuții pot oferi asistență. În zona rurală, din păcate, nu există niciun ajutor pentru acești copii.

Terapiile pentru copiii cu nevoi speciale sunt foare scumpe și greu de găsit, iar foarte puține familii își permit să investească în îngrijirea copiiilor cu nevoi speciale, însă problema principală este lipsa terapiilor din majoritatea orașelor.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?