Prima pagină » Știri externe » România, tot mai aproape de conflict. Un general american prevestește că războiul dintre NATO și Rusia este la câțiva ani distanță

România, tot mai aproape de conflict. Un general american prevestește că războiul dintre NATO și Rusia este la câțiva ani distanță

România s-ar putea trezi în cel mai negru coșmar de la al Doilea Război Mondial. Un fost comandant al trupelor NATO îndeamnă România să se pregătească pentru a fi capabilă să se apere pe cont propriu până la sosirea întăririlor străine. 

Țara noastră este îndemnată să doneze Ucrainei singurul sistem funcțional Patriot.

Guvernul României refuză. Ministrul Apărării Angel Tîlvăr spune că este „indispensabil”. Președintele României Klaus Iohannis refuză și el să lase țara fără sistem de apărare antirachetă. Fostul președinte Traian Băsescu îi contrazice: „Ucrainenii luptă pentru noi”.

 

România este îndemnată să doneze singurul sistem operațional Patriot către Ucraina pentru a crește șansele Kievului de a rezista unei noi ofensive rusești. Sursa Foto - Shutterstock

România este îndemnată să doneze singurul sistem operațional Patriot către Ucraina pentru a crește șansele Kievului de a rezista unei noi ofensive rusești. Sursa Foto – Shutterstock

Rusia ar putea ataca NATO, inclusiv România, peste câțiva ani

Întrebarea nu este dacă Vladimir Putin va ataca statele membre NATO din estul Europei, ci când, transmite Observator News.  Philip M. Breedlove a fost pilot de aviație americană din Războiul Rece și a participat la operațiuni pe durata Războiului din Golf (1990-1991) și la Războiul din Afganistan (toamna 2001).

Între 2013 și 2016 a fost al 17-lea Comandant Suprem Aliat în Europa (NATO). El avertizează:

„Rusia are planuri pentru un teritoriu mai întins decât Ucraina. Dacă Rusia va încălca sau nu granițele NATO, nu cred că o vor face în starea actuală în care se află Armata Rusă. Rușilor le vor lua ani pentru a se recupera după distrugerile pe care le-au provocat ucrainenii”. 

Dar generalul în retragere avertizează:

„Articolul 3 din NATO spune că fiecare membru trebuie să se pregătească pentru propria apărare și abia apoi să aibă capacitate de a ajuta aliații. România trebuie să se gândească în primul rând la ea însăși. Dar apoi, dacă și Armata Română decide, ar putea să ia asta în calcul”.

 

Citește și: Singurul ”Patriot” de apărare antiaeriană a României, mutat lângă București. Cât ar costa să donăm Ucrainei un sistem PATRIOT și să cumpărăm unul nou

Autor
Absolvent al Facultății de Istorie (2013-2016) și al programului de master „Istorie și Practică în Relații Internaționale” (2019-2021) la Universitatea din București, Alexandru Stan Bogdan ... vezi toate articolele

Citește și