Decizia Ankarei de a permite românilor accesul doar cu buletinul va crește fluxul de turiști. „Turcia va fi destinația vedetă a verii”

Publicat: 27/05/2024, 14:47

Agențiile de turism estimează o creștere a numărului românilor care aleg să meargă în concediu în Turcia, după ce președintele Recep Tayyip Erdogan a semnat un decret prin care se aceștia vor putea să călătorească doar cu buletinul. Anunțul cu privire la această măsură a fost făcut de premierul Marcel Ciolacu marțea trecută, cu ocazia vizitei la Ankara.

Mai mulți români sunt așteptați că își cumpere pachete turistice pentru Turcia odată cu ridicarea vizelor, estimează reprezentanții agențiilor.

„Măsura va determina o creștere a fluxului de turiști din România către Turcia. Nu foarte mare, e greu de estimat acum un procent, dar va conta”, a declarat Traian Bădulescu, purtător de cuvânt al Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT). Potrivit specialistului, pe lângă Antalya sau zona de la Marea Egee, Marmaris, Bodrum, merg și în Capadocia.

„Vreau să îi mulțumesc, la rândul meu, președintelui Erdogan pentru gestul deosebit pe care l-a făcut față de cetățenii români. Prin decizia de astăzi, românii care vor dori să călătorească în Turcia o vor putea face doar cu buletinul, nemaifiind nevoie de pașaport. Știm foarte bine că mulți români preferă Turcia ca destinație turistică și cred că acest lucru va ajuta foarte mult”, anunța Marcel Ciolacu, marțea trecută.

Paralela45: Turcia va fi destinația vedetă a verii

Paralela45 se așteaptă la o creștere de 8% a numărului turiștilor săi pe zboruri charter și de 12% pe circuite, în acest an, odată cu simplificarea regulilor pentru intrarea în Turcia a adulților, de la începutul lunii iunie. Cu zboruri charter spre Antalya din 14 orașe, spre Alanya din București și Cluj-Napoca, spre Bodrum din București și multe variante de circuit care străbat țara, Turcia va fi destinația vedetă a anului 2024, potrivit reprezentanților agenției.

Aproximativ un million de români au vizitat țara în 2023, în creștere cu 11,67% faţă de 2022, potrivit datelor Autorităţii pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului din Turcia, din care aproximativ jumătate au fost numai în Antalya, unde autoritățile turce așteaptă o creștere de cel puțin 50% a numărului turiștilor români după scutirea de viză.

„Oferta Paralela45 pentru vacanțe în Turcia în 2024 corespunde oricărei dorințe de călătorie, de relaxare și răsfăț în sejururile cu zbor charter în Antalya, Alanya și Bodrum, de călătorii culturale prin circuite la Istanbul sau care îi duc din Ankara în Cappadocia, din Cappadocia în Gaziantep. În același timp, răspundem constant unei cereri de călătorii individuale la Istanbul. Intrarea cu buletinul pentru maximum 90 de zile la fiecare 180 de zile face Turcia și mai atractivă pentru români pentru orice fel de experiențe de vacanță vor să aibă”, declară Ioana Burcea, director de marketing Paralela45.

Un număr de 15 curse charter din București și din orașele Cluj-Napoca, Timișoara, Târgu Mureș, Oradea, Sibiu, Satu Mare, Brașov, Suceava, Iași, Constanța, Craiova, Bacău, Baia Mare sunt organizate din luna mai până în septembrie. Una dintre cursele din București se prelungește în fiecare an până la finalul lunii octombrie, când în Antalya sunt temperaturi de peste 25 de grade.

Pentru sezonul 2024 o noutate este reprezentată de două zboruri spre Alanya, pe Aeroportul Gazipașa, din București și unul din Cluj-Napoca, pentru scurtarea duratei de transfer în cazul turiștilor care își petrec vacanța la hoteluri din Alanya și Side. O altă cursă leagă Bucureștiul de Bodrum, de la începutul lunii iunie și până la sfârșitul lunii septembrie.

Cât costă biletele

Vacanța de vară în Alanya costă de la 1.260 de euro pentru doi adulți și doi copii, în Kemer de la 1.282 de euro, în Lara de la 1.720 de euro, în Side de la 1.742 de euro, în Belek de la 1.891 de euro, la hoteluri de patru stele cu all inclusive. Prețul unui pachet de vacanță în Bodrum pornește de la 2.058 de euro pentru doi adulți și doi copii, la un hotel de trei stele.

Pachetele pot fi cumpărate și în rate, prin parteneriatele Paralela45 cu mai multe bănci comerciale, astfel încât scumpirile, inevitabile din cauza inflației din Turcia, să fie mai suportate mai ușor.

Mai multe variante de circuite în Turcia, fie la Istanbul, fie la Ankara și Cappadocia, ori Mesopotamia, Turcia de Nord, Cappadocia și Mesopotamia, de la patru la opt nopți și prețuri începând de la 400 de euro/persoană, le oferă turiștilor posibilitatea unei vacanțe active, în care descoperă istoria, cultura, gastronomia țării, farmecul peisajelor și ospitalitatea gazdelor.

Pe zbor charter, circuite ori vacanțe individuale, Turcia este una dintre destinațiile constante în oferta Paralela45 încă din 1990, anul înființării agenției. Prima călătorie de grup a fost organizată la Istanbul, în iunie 1990, primul zbor charter spre Antalya a fost organizat în 1996.

Sursa foto: Paralela 45

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Descoperirea incredibilă făcută de trei bărbaţi în pădurea Aluniş din Botoşani. Ar putea avea o...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
SpaceX, compania deţinută de Musk, plănuieşte o ieşire periculoasă în spaţiu, săptămâna viitoare
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Ungurii salvează omenirea. Viktor Orban a dat ordin: Vor răsturna lumea
Un safari pe buget. Cum să vă petreceți vacanța în sălbăticie fără să cheltuiți prea...
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
David Niven, al doilea James Bond. Sublocotenent, scriitor și actor de Oscar