Ștefan Bănică Junior, în vârstă de 56 de ani, a făcut declarații emoționante despre regretatul său tată, actorul Ștefan Bănică Senior.
Ștefan Bănică Junior este unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România. În plan personal, acesta are trei copii. Radu Ștefan este fiul artistului din relația pe care acesta a avut-o cu Camelia Constantinescu. Din mariajul cu Andreea Marin o are pe Violeta. Din căsnicia cu cântăreața Lavinia Pîrva, Ștefan Bănică are un băiețel, Alexandru.
Ștefan Bănică a făcut declarații despre regretatul său tată, Ștefan Bănică Senior, la emisiunea ”La cină”, de la Digi 24. Ștefan Bănică Senior a fost unul dintre marii actori ai României. Acesta a încetat din viață în data de 26 mai 1995.
„Ca să spun, la vârsta mea, eu și acum o sun pe maică-mea să-i spun unde sunt în momentul în care plec undeva. Pentru că așa am fost crescut și îmi respect cuvântul. Am avut o relație extrem de frumoasă și din dragoste (nr. cu tatăl său), în ultimii ani, s-a transformat în respect reciproc, profesional, iar asta mi-a dat mie creditul cel mai mare. Dacă pe tatăl meu l-am impresionat, atunci asta înseamnă ceva. Eu, de fiecare dată când el juca, când mergeam la teatru să-l văd, lumea îl aplauda și simțeam o anumită vibrație, dar eu nu înțelegeam… Decât mai târziu. Așa îmi părea mie, lăsând subiectivismul deoparte, că era altfel. Nu i-am oferit atât cât mi-a oferit el că n-a mai fost timp, dar m-a prins aproape nouă ani de profesie. Atunci am putut să îi ofer niște satisfacții”, a mărturisit Ștefan Bănică Junior, potrivit click.ro.
”Când i-am zis tatălui că vreau să mă fac actor mi-a spus: ”tu nici nu știi să vorbești”. Eram timorat și atunci mi-a zis: ”dacă vrei să te faci actor și să duci tava și să zici a venit domnul conte, a plecat domnul conte (n.r. un actor mediocru), mai bine fă o altă meserie”. Acum realizez că lucrul ăsta nu a fost bun pentru mine. De-a lungul carierei mele – 90% din lucrurile pe care le-am făcut au fost numai în roluri principale, ceea ce nu este ok pentru un actor”, a mai spus artistul.