Primele imagini cu Radu Mazăre, după ce a ieșit din penitenciar. ”Nu mă mai interesează viața publică”

Publicat: 27/05/2024, 18:56
Actualizat: 27/05/2024, 23:27

Radu Mazăre este un om liber! Fostul edil al Constanței a ieșit, luni, pe poarta Penitenciarului Jilava, instanța admițându-i cererea de eliberare condiționată. Mazăre a executat cinci ani din ce nouă la care a fost condamnat în cazul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanța și în dosarul Polaris.

Radu Mazăre a ieșit din Penitenciarul Jilava, luni 27 mai, în jurul orei 18:00, fiind întâmpinat de soția sa, Roxana, care le-a spus jurnaliștilor că este însărcinată.

O să dau o singură declarație. Nu mă mai interesează sub nicio formă viața publică, a spus fostul edil al Constanței.

Radu Mazăre, care urmează să fie tată pentru a doua oară – el având un fiu dintr-o relație anterioară, care are acum 30 de ani – a spus că abia așteaptă să înceapă o viață nouă alături de soția lui.

Mă bucur (că voi fi tată – n.r.), în primul rând pentru soția mea, care a fost lângă mine, a mai spus Radu Mazăre.

Radu Mazăre, la ieșirea din Penitenciarul Jilava, după ce a fost eliberat condiționat

Despre perioada petrecută în închisoare, Radu Mazăre a spus că nu l-a speriat nimic din ceea ce s-a întâmplat.

„Nu m-a speriat nimic, dar e suficient. Oamenii au o perioadă în viață, apoi se apucă să facă altceva, a adăugat Radu Mazăre, înainte de a se urca în mașina Volvo, cu care a venit soția sa la Penitenciarul Jilava.

Întrebat dacă și-a plătit prejudiciul stabilit de instanță în dosarele în care a fost condamnat, Radu Mazăre a răspuns că nu există sume pe care trebuie să le plătească.

Nu am (prejudiciu – n.r.), a spus Radu Mazăre.

După ce a fost eliberat din penitenciar, Radu Mazăre și soția sa, Roxana, s-au urcat în mașină și au plecat spre Constanța.


CITEȘTE ȘI:

Radu Mazăre a fost ELIBERAT din închisoare / Fostul primar pleacă acasă după 1.800 de zile în spatele gratiilor

VIDEO: Soția lui Radu Mazăre, ÎNSĂRCINATĂ, primele declarații după eliberarea fostului edil din penitenciar: „Mi-a fost foarte greu, singură”

De ce crede instanța că Radu Mazăre nu s-a îndreptat în 5 ani de ÎNCHISOARE. Judecătorii vor ”garanții că nu va continua să săvârșească infracțiuni”

BREAKING NEWS! 5 ani de închisoare pentru unul dintre cei mai cunoscuți primari din România

Ruxandra Radulescu
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
E interzis să faci asta în lift. Lista e lungă. Amenzi pentru românii de la...
Istoria alegerilor prezidențiale. Care a fost soarta perdanților din turul doi
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de...