Cei trei avocați ai lui Aleksei Navalnîi vor rămâne după gratii până la data de 3 august, după ce măsura arestului preventiv a fost prelungit. Aceștia sunt acuzați că i-ar fi furnizat informații lui Aleksei Navalnîi, opozantul rus, decedat în închisoare, în luna februarie.
Avocații lui Aleksei Navalnîi, dizidentul rus care a murit într-o colonie din Siberia, în condiții neclare, se află în acest moment după gratii, măsura arestului preventiv fiind prelungită până la data de 3 august.
Cei trei avocați Aleksei Lipster, Igor Sergunin şi Vadim Kobzev au fost arestaţi în octombrie anul trecut, apoi plasaţi pe lista „extremiştilor. Autoritățile ruse au prelungit arestul preventiv de mai multe ori, de la acel moment.
Tribunalul Basmanîi a aprobat, marți, „cererea anchetatorilor” de a prelungi arestul preventiv a trei bărbaţi „până pe 3 august”, a anunţat un purtător de cuvânt al tribunalului, citat de RIA Novosti.
Acuzațiile ce li se aduc avocaților vizează furnizarea de informații lui Aleksei Navalnîi, care fusese întemniţat în Rusia din ianuarie 2021 până la moartea lui pe 16 februarie. Potrvit autorităților ruse, aceste informaţii îi permiteau să „planifice, pregătească (…) şi comită infracţiuni extremiste” din celula sa, potrivit anchetatorilor.
„Suntem acuzaţi că i-am transmis informaţii lui Navalnîi. Navalnîi nu mai are nevoie de ele, el este mort”, a declarat în timpul audierii unul dintre avocaţi, Vadim Kobzev, citat de media independente.
Eparhia Moscovei din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse a anunţat pe site-ul său de Internet că preotul care a slujit la parastasul lui Aleksei Navalnîi a fost oprit de la slujire pe timp de trei ani, potrivit agenției Reuters.
Instituţia nu a precizat motivul pentru care a fost sancţionat preotul Dmitri Safronov.
Deocamdată, el a fost mutat la o altă biserică, pe post de dascăl, urmând a îndeplini sarcini de „cititor de psalmi”. Totodată, preotul are interzis să mai dea binecuvântări și să poarte sutana și crucea până în 2027.
„La sfârşitul perioadei de canon, în funcţie de răspunsul locului de ascultare, se va lua o decizie privind posibilitatea ca el să îşi continue slujirea ca preot”, a precizat Eparhia Moscovei.
Preotul Dmitri Safronov a ţinut, în 26 martie, o slujbă de pomenire pentru Aleksei Navalnîi, cel mai cunoscut disident rus, mort în februarie într-un lagăr din Siberia, la vârsta de 47 de ani.