Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care i-a denunţat pe Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, s-a prezentat miercuri la DNA, susţinând că a venit să depună telefoanele folosite la înregistrarea foştilor generali SRI. Surse judiciare au precizat pentru Gândul că DNA face percheziții informatice care vor fi finalizate în următoarele zece zile.
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, fostul şef al Direcţiei juridice a SRI, generalul Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci sunt acuzaţi de trafic de influenţă, în dosarul în care au avut loc audieri începând de joia trecută, ca urmare a unui denunţ depus de omul de afaceri Cătălin Hideg.
Sursele citate au mai precizat pentru Gândul că marți a fost audiat de procurorul de caz, ca martor în acest dosar și Wang Yan, cetățeanul chinez care care i-ar fi adus față în față pe cei doi – Cătălin Hideg, respectiv Florian Coldea – la întâlnirea din vara anului trecut.
De asemenea, un avocat a depus pentru clientul lui un denunț pentru aceleași fapte în „Dosarul Generalilor.” Este important de precizat că acesta ar fi depus același denunț și în luna ianuarie a acestui an.
Cătălin Hideg a depus miercuri la DNA cele trei telefoane pe care i-a inregistrat pe Dumitru Dumbravă, pe avocatul Doru Trăilă, dar și pe afaceristul Dan Tocaci.
„Vorbim de telefoane care trebuie să fie copiate în serverele de la Parchetul Naţional Anticorupţie pentru a fi declarate ca probe oficiale. (…) Sunt telefoanele cu care am făcut înregistrările … Este vorba numai despre această predare a documentelor originale. Este vorba de trei telefoane mobile”, a declarat Cătălin Hideg, la intrarea în DNA.
Cătălin Hideg a susţinut, răspunzând unei întrebări, că este posibil ca şi el să fi fost înregistrat în momentul în care a discutat cu Dumitru Dumbravă în biroul acestuia, povestind că, în momentul în care a mers în biroul generalului Dumbravă „era prea multă tehnică.”
„Chiar am fost impresionat, că nu am văzut niciodată în viaţa mea atât de multe gadgeturi, atât de multe tablete şi telefoane, diverse modele, undeva la 40-50 de instrumente erau pe masă, pe lângă televizor, peste tot. Deci e posibil.
Probabil că domnul Dumbravă avea, cred, cum fac majoritatea oamenilor care au ceva de ascuns sau au ceva secrete de vorbit cu anumite persoane, cred că folosea câte un telefon pentru… poate un telefon să vorbească cu o singură persoană. Probabil că erau cartele speciale să vorbească cu fiecare persoană, în parte, că altfel nu-mi imaginez de ce trebuia să aibă atât de multe telefoane”, a adăugat Hideg.
Omul de afaceri a întrebat dacă pe conturile celor pe care i-a denunţat sunt instituite popriri, aşa cum s-a întâmplat în cazul său când a început ancheta penal care îl vizează.
El a vorbit şi despre „eventuali alţi denunţători”, adăugând: „Înţeleg că mai sunt acum foarte mulţi care vin să depună declaraţii şi mărturii.”
„Aş vrea să întreb presa dacă şi domnul Trăilă şi domnul Dumbravă şi domnul general Coldea, datorită riscului reputaţional prost pe care îl au şi dânşii acuma, le-au închis şi lor conturile, cum mi le-au închis mie şi ridic un mare semn de întrebare (…) Eu am toate conturile închise de peste doi ani”, a spus Hideg.
Întrebat cine i-a făcut cunoștință cu Florian Coldea, Hideg a mai declarat că este vorba despre „un afacerist chinez.”
Este vorba despre Wang Yan, căruia i-a fost retrasă cetățenia română în 2014, și care, în 2017, a semnat un contract de cumpărare a întregii producții de minereu de cupru a României.
„Curăţat de păcate”, nimeni nu ştie cum, Yan Wang a revenit în România, devenind între timp președintele Camerei de Comerț Bilaterale România-China, lider al Asociației de Promovare a Schimburilor Comerciale cu China și vicepreședinte parlamentar în cadrul China Council for the Promotion of International Trade/CCPIT, context în care omul de afaceri și-a îndreptat atenția şi asupra iazurilor de decantare și haldelor de steril de pe raza judeţelor Hunedoara și Alba, perimetre aflate în administrarea Companiei Naţionale a Cuprului, Aurului şi Fierului (CNCAF) Minvest SA Deva, deținută tot de statul român şi tot prin Ministerul Economiei.
Direcția Națională Anticorupție a anunțat, vineri, că a dispus începerea urmăririi penale în cazul generalilor Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, al avocatului Doru Trăilă, precum și al omului de afaceri Dan Tocaci. Cei patru au fost puși sub control judiciar pe cauțiune, pentru trafic de influență.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada martie 2023 – aprilie 2024, trei dintre inculpați (cei doi oameni de afaceri și avocatul din cadrul Baroului București) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 700.000 euro plus TVA, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că ar avea influență asupra unor magistrați din cadrul unor instanțe de judecată și că i-ar putea determina pe aceștia pronunțe hotărâri favorabile martorului într-un dosar penal în care acesta era judecat. După mai multe negocieri, suma care ar fi fost pretinsă de inculpați a fost diminuată la 600.000 euro plus TVA, fiind stabilit ca aceasta să fie remisă în trei tranșe egale.
În contextul menționat mai sus, în aceeași perioadă, martorul ar fi remis celor trei inculpați o plată parțială în sumă de aproximativ 100.000 euro.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane juridice, cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor”, precizează reprezentanții DNA.
Cei patru inculpați nu au voie să părăsească țara și nici să comunice între ei. Cauțiunea a fost stabilită la 500.000 de lei în cazul generalilor Coldea și Dumbravă, precum și al avocatului Doru Trăilă, în timp ce Dan Tocaci va trebui să depună 150.000 de lei.
„Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei patru inculpați trebuie să respecte o serie de obligații, între care să nu părăsească teritoriul României și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.
Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar pe cauțiune se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
De asemenea, inculpații vor depune o cauțiune în valoare de 500.000 lei (stabilită față de cei doi oameni de afaceri și avocatul din cadrul Baroului București), respectiv 150.000 lei (cu privire la cel de-al patrulea inculpat), care vor fi consemnate pe numele lor, la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, sau prin constituirea unor garanții reale, mobiliare ori imobiliare, în limita acelorași sume de bani, în favoarea Direcției Naționale Anticorupție.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, au mai transmis procurorii.
CITEȘTE ȘI: