Black Sea Oil & Gas și acționarii săi lansează o nouă companie. „România are un potențial semnificativ în industria biogazului”

Black Sea Oil & Gas și acționarii săi lansează o nouă companie. „România are un potențial semnificativ în industria biogazului”
Publicat: 29/05/2024, 18:59

Compania Black Sea Oil & Gas SA (BSOG) și acționarii săi, firma globală de investiții Carlyle şi Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), au lansat, miercuri, BSOG Energy SRL, o nouă companie axată pe dezvoltarea de centrale de biogaz în toată România. Anunțul a fost făcut la o zi după ce premierul Marcel Ciolacu a discutat cu reprezentanții fondului de investiții Carlyle Group despre proiectele de dezvoltare a investițiilor sale în sectorul energetic din România, inclusiv în direcția producției de biogaz.

Noua firmă, BSOG Energy, cu sediul central în București, va dezvolta centrale de biogaz în toată România, fiecare amplasament fiind estimat să aibă o capacitate de minimum 15 MW. Carlyle și BERD s-au angajat să susțină activitățile de dezvoltare ale BSOG Energy și să lucreze ȋmpreună pentru expansiunea acestei noi companii, potrivit unui comunicat al BSOG.

„În parteneriat cu acţionarii noştri, Carlyle și BERD, prin ȋnfiinţarea BSOG Energy extindem portofoliul nostru de afaceri din România cu o nouă companie activă ȋn dezvoltarea de proiecte de energie regenerabilă. Biogazul joacă un rol important ȋn tranziţia energetică, eliminând impactul semnificativ al poluării reprezentate de evacuarea deșeurilor organice pe terenuri și depozite de deșeuri, și, în același timp, asigură reduceri substanțiale ale emisiilor de gaze cu efect de seră prin transformarea metanului produs în mod natural într-un combustibil utilizabil, produs ȋn ţară”, a declarat Mark Beacom, CEO BSOG şi Director General al BSOG Energy.

Compania Black Sea Oil & Gas este cea care a operaționalizat Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia – Proiectului MGD, primul proiect nou de dezvoltare gaze naturale din zona românească a Mării Negre realizat după anul 1989, unde începerea producției de gaze naturale a fost marcată oficial pe 28 iunie 2022. Proiectul MGD are capacitatea de a acoperi, în prima fază, 10% din cererea anuală de gaze naturale a României.

Conform companiei, misiunea inițială a BSOG a fost de a contribui la securitatea și accesibilitatea energetică a României prin livrarea gazelor produse pe plan intern consumatorilor români.

„Se estimează că cererea de biogaz va crește cu 20% pe an”

„Prin lansarea BSOG Energy, BSOG intenționează să joace un rol semnificativ în tranziția energetică europeană, precum și să accelereze dezvoltarea sectorului românesc al energiilor regenerabile”, a transmis compania.

Biogazul rezultă din prelucrarea industrială prin digestie anaerobă a reziduurilor agricole și a altor deșeuri organice cum ar fi gunoiul de grajd, paie si deșeuri alimentare. Emisiile nete de dioxid de carbon generate sunt semnificativ mai mici, sau în unele cazuri negative, în comparație cu metanul de origine fosilă.

Potrivit companiei, este de aşteptat ca biogazul să joace un rol critic în atingerea obiectivelor climatice ale Uniunii Europene. Se estimează că cererea de biogaz va crește cu 20% pe an în acest deceniu, determinată de politicile de sprijin și de pachetele de stimulente ale Uniunii Europene.

Având în vedere dimensiunea sectorului său agricol, România dispune de cantităţi substanțiale de deșeuri agricole care rămân neutilizate. Prin valorificarea acestei resurse naturale și prin promovarea unor politici publice de sprijin care facilitează investițiile private și accesarea subvențiilor din Fondul de Modernizare al Uniunii Europene, România are potențialul de a deveni lider în materie de biogaz în Europa.

„România are un potențial semnificativ în industria biogazului, dar puține dezvoltări ȋn domeniu până în prezent. Prin alăturarea expertizei ȋn materii prime, proiectare, achiziții și accesarea de credite verzi și combinarea acestora cu expertiza BSOG de a implementa proiecte în România, credem că BSOG Energy este poziţionată unic pentru a crea o platformă puternică şi la scară largă de livrare a biogazului ȋn regiune. O industrie puternică a biogazului ȋn România are potenţialul de a creşte producţia locală de gaze cu zero emisii de CO2, transformând deşeurile agricole ȋn noi surse de venit pentru sectorul agricol precum şi contribuind la crearea de noi locuri de muncă”, a adăugat Mark Beacom, CEO BSOG şi Director General al BSOG Energy.

Sursa foto: BSOG

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat care a jucat toată noaptea la cazinou a făcut infarct când a auzit...
Gabi Bădălău a spus tot! Cum a prins-o pe Bianca Drăguşanu cu altul: 'Mi-a recunoscut'
GALERIE FOTO. Mihaela Borcea, imagini îndrăznețe: și-a etalat bustul generos în costum de baie!
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a...
O dronă a surprins momentul în care un soldat rus își omoară camaradul rănit pe...
La asta nu se aștepta nimeni! Alex Bodi și Bianca Drăgușanu, din nou, împreună! Ce...
Dieta drastică a Annei Lesko | Așa se menține în formă la 45 de ani....
O farsă la 112 putea duce la moartea unei femei din Suceava. Sindicaliştii cer pedepse...
Schimbări drastice pentru proprietarii de apartamente! Oricine se opune riscă să intre la închisoare
Soțul Nicoletei Luciu, declarații surprinzătoare despre divorț! Ce îi ține împreună pe cei doi: „S-ar...
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe...
În sensul giratoriu se acordă prioritate de stânga sau de dreapta? Mulți șoferi fac această...
Elena Lasconi este noul preşedinte al USR şi vrea să candideze la alegerile prezidenţiale
Structură monumentală URIAȘĂ, găsită aproape de România
Decizie azi, 26 iunie, pentru românii cu telefoane mobile. Nu mai scapă nimeni
Fermierii din România sunt în alertă. Situația devine dramatică de la an la an
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Alexandra din Casa Iubirii, deschisă spre Gagea și Patrick. Pentru cine are bruneta mai multă...
Mario Iorgulescu ar putea scăpa și de dosarul în care este cercetat pentru sechestrarea de...
BANCUL ZILEI. Făt-Frumos îi zice calului său: - Măi, calule, tu stai aici, chiar pe...
(P) Care este cel mai potrivit mobilier pentru o locuință de mici dimensiuni?
×