Doi dintre cei mai de succes luptători ai tuturor timpurilor la nivel mondial, Remy Bonjasky și Peter Aerts, vor ajunge, în premieră, la Bistrița, la mijlocul săptămânii viitoare, aceștia numărându-se printre invitații speciali ai galei Dynamite Fighting Show de la Teraplast Arena.
De 6 ori finalist K-1 și de 3 ori campion absolut al circuitului, Peter Aerts se va afla pentru prima oară în Transilvania și nu va veni singur, ci însoțit de fiul său Marciano, care își va face debutul pe 7 iunie în Dynamite Fighting Show. Aerts jr va lupta chiar împotriva unui bistrițean, Vasile Cotelea, într-un super fight la categoria semigrea.
Tot cu 3 titluri K-1 în palmares, Remy Bonjasky este unul dintre cei mai faimoși reprezentanți ai sporturilor de contact în lume. Devenit un reputat analist media după retragere, cel poreclit Olandezul Zburător va ajunge la Bistrița nu doar să urmărească meciurile din ring, ci chiar va transmite gala în direct, analizând fiecare meci în parte de la fața locului. Platforma fondată de el, Warrior Code, va transmite gala pentru publicul din Olanda.
Cei doi, alături de stafful lor, vor ateriza miercuri, 5 iunie, la Cluj Napoca, și vor fi preluați imediat către Bistrița. În aceeași zi, seara, vor participa la Transylvania Excellence AR Awards. Joi, cei doi vor vizita Colibița și vor avea parte de un prânz special la hotel Panoramic, iar seara, la ora 18:00, vor participa pentru o sesiune de poze și autografe cu fanii la OK Shopping Center din Bistrița, unde va avea loc și cântarul oficial al galei Dynamite Fighting Show.
Vineri, Peter Aerts, cel mai longeviv luptător din istoria K-1, va susține un seminar la Teraplast Arena pentru practicanții de arte marțiale din zonă, iar seara, de la ora 18:00, atât el, cât și Remy Bonjasky, vor fi prezenți la sală pentru startul oficial al galei DFS23 Urmașii lui Dracula. Ambii vor pleca sâmbătă dimineață din Bistrița cu direcția Amsterdam, acolo unde vor fi invitați la una dintre cele mai mari evenimente ale anului în sportul de contact mondial.
Promoția lansată de Cătălin Moroșanu, Dynamite Fighting Show, va organiza pentru prima dată o ediție în Bistrița, la Teraplast Arena. Cu 5 luptători bistrițeni pe fight card, gala propune un turneu piramidal la categoria semigrea, un titlu intercontinental ISKA la categoria ușoară, dar și o confruntare România-Ungaria la categoria grea. Biletele pentru gala de pe 7 iunie sunt disponibile pe platforma bilete.ro.