Acţiunile companiei UiPath şi-au pierdut aproape o treime din valoare, la bursa din New York, după ce instituția a publicat previziuni de vânzări, cu mult sub așteptările de pe Wall Street, și a fost anunțată revenirea lui Daniel Dines, în calitate de CEO.
Acțiunile companiei de software UiPath, fondată de românul Daniel Dines, au înregistrat o scădere drastică de 30% la bursa din New York, joi, 30 mai. Acest fapt s-a întâmplat după ce compania a anunțat previziuni de vânzări pentru trimestrul curent, cu mult sub așteptări.
De asemenea, compania a anunțat și schimbarea neașteptată a CEO-ului Rob Eslin, care de la data de 1 iunie se va retrage din funcție. Rolul acestuia va fi preluat de fondatorul Daniel Dines, ce renunțase la funcția de co-CEO, la data de 31 ianuarie, notează News.ro.
De când Rob Eslin este CEO, acțiunile UiPath au scăzut cu 20%.
Dines, cofondatorul UiPath alături de Marius Tirca, a spus că este entuziasmat să revină la cârma companiei.
”Cu această schimbare, sunt încântat să mă întorc în funcţia de CEO şi aştept cu nerăbdare să conduc compania prin următoarea noastră fază de creştere profitabilă şi inovare”, a spus Dines într-o declaraţie publicată, miercuri după-amiază, în acelaşi timp cu rezultatele trimestriale ale companiei.
UiPath a anunțat venituri pentru trimestrul curent între 300 de milioane de dolari și 305 de milioane de dolari. Din păcate, iar vârful acestei prognoze se situează sub cele 333 de milioane de dolari aşteptate de analişti.
Compania a observat o scădere a vânzărilor pentru anul precedent spunând că se aşteaptă la vânzări nete de 1,405 miliarde dolari până la 1,410 miliarde dolari, sub prognoza sa anterioară, între 1,555 şi 1,560 miliarde dolari.
”În timpul primului trimestru, am observat o analiză sporită a tranzacţiilor şi prelungirea ciclurilor de vânzări pentru tranzacţii mari multianuale. Am luat în considerare aceşti factori, mediul macroeconomic actual şi tranziţia noastră de conducere în ghidurile noastre actualizate pentru restul anului”, a spus CFO Ashim Gupta.