Premierul Slovaciei, Robert Fico, care a fost victima unei tentative de asasinat la începutul lunii, a fost externat din spital.
El își va continua recuperarea la domiciliul său din Bratislava, a transmis spitalul din Banská Bystrica, unde acesta a fost internat și tratat.
Fico a fost transportat pe calea aerului din oraşul Banská Bystrica la Bratislava, a transmis Miriam Lapuníková, directoarea spitalului Roosevelt din Banská Bystrica, potrivit G4Media.
Lapuníková anunţase anterior că Fico nu va fi transferat la un alt spital întrucât şi-a exprimat dorinţa de a fi externat la domiciliu de îndată ce sănătatea sa o va permite.
În afara complexului rezidenţial din Bratislava unde este situat apartamentul lui Fico au fost desfăşuraţi poliţişti pentru a supraveghea locul.
Prim-ministrul Slovaciei a fost victima unei tentative de asasinat, asupra acestuia find trase patru focuri de armă, în timp ce îşi saluta susţinătorii după o şedinţă de Guvern.
Fico a fost supus unei operații de cinci ore, urmată apoi de o a doua intervenție, mai puțin complexă, ambele într-un spital din oraşul Banska Bystrica, unde a rămas până la externare.
Citiți și:
Sursa foto: Shutterstock