Sorin Grindeanu: Magistralele M4 și M6 ale metroului vor fi extinse cu FONDURI europene de peste 22 miliarde lei

Sorin Grindeanu: Magistralele M4 și M6 ale metroului vor fi extinse cu FONDURI europene de peste 22 miliarde lei
Publicat: 04/06/2024, 11:43
Actualizat: 04/06/2024, 12:09

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a participat marți la ceremonia de semnare a două contracte majore de finanțare pentru extinderea rețelei de metrou din București, subliniind importanța parteneriatelor în dezvoltarea infrastructurii urbane.

Primul contract, în valoare de 12,97 miliarde lei din Programul Transport 2021-2027, vizează prelungirea Magistralei M4 de la Gara de Nord până la Gara Progresul. Proiectul, semnat între Primăria Sectorului 4 și Metrorex, prevede construirea unui nou traseu de aproximativ 12 kilometri, care va traversa Sectoarele 1, 4 și 5 ale Capitalei, precum și comuna Jilava din județul Ilfov. Acest tronson va include 14 noi stații, de la Gara de Nord 2 până la Progresului, îmbunătățind semnificativ mobilitatea urbană în zonă.

Procedura de licitație publică pentru desemnarea proiectantului și constructorului/constructorilor acestui proiect este deja în desfășurare în SICAP, cu termen limită de depunere a ofertelor pe 27 iunie. După atribuirea contractului, câștigătorul va avea la dispoziție 60 de luni pentru finalizarea lucrărilor, inclusiv 8 luni pentru proiectare.

După atribuirea și semnarea contractului de executare a lucrărilor de proiectare și de execuție, câștigătorul/câștigătorii licitației vor avea la dispoziție 60 de luni pentru realizarea proiectului (dintre care 8 luni pentru proiectare), a scris Sorin Grindeanu pe Facebook.

Al doilea contract, semnat de Metrorex, privește finanțarea Magistralei 6, Tronsonul 1 Mai – Tokyo, cu o valoare de 9,33 miliarde lei din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Preconizat a se finaliza în 2026, obiectivul proiectului finanțat prin PNRR vizează realizarea lucrărilor de structură de rezistență- stații, interstiții, tuneluri, galerii şi alte construcții, reprezentând lucrările de construcții civile, pentru noua linie de metrou cuprinsă între stația 1 Mai până la stația Tokyo (inclusiv), desfășurată pe o lungime subterană dublă de 6,6 km și include 6 stații de metrou noi: stația 1 Mai (existentă) – stația Pajura – stația Expoziției – stația Piața Montreal – stația Gara Băneasa – stația Aeroport Băneasa – stația Tokyo, a mai spus ministrul Transporturilor.

CITEȘTE ȘI: 

Prim-ministrul a stat în COLOANĂ, iar ministrul Sorin GRINDEANU rezolvă problema la Podul Iloaiei: Am văzut că ȘEFUL meu a stat ceva timp în TRAFIC

Ministrul Sorin GRINDEANU, mesaj pentru scepticii care nu cred în finalizarea loturilor A7: Să-și ia niște tricouri…Să și le comande deja!

Olga Borșcevschi
Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la site-ul Evenimentul mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză