O asistentă medicală a fost reținută, în cazul celor 17 pacienți care au murit în patru zile, la secția de ATI a Spitalului Sfântul Pantelimon. Aceasta e acuzată de mărturie mincinoasă.
O asistentă medicală de la Spitalul Sfântul Pantelimon este prima persoană reținută de autorități, în cazul celor 17 decese suspecte, survenite în termen de patru zile, la secția de ATI a instituției, în luna aprilie.
Familia și aparținătorii pacienților care au murit, la scurt timp de la internare, au acuzat că acestora nu li s-ar fi administrat doza de noradrenalină necesară. Suspiciunile lor au fost generate de afirmațiile făcute de surse din interiorul spitalului pentru publicația ceatățeanul.ro.
În decursul zilei de azi, o asistentă medicală de la Spitalul Sfântul Pantelimon a fost audiată și reținută pentru 24 de ore, fiind acuzată de mărturie mincinoasă, iar la acest moment, are calitatea de suspect. Mâine, aceasta va fi audiată din nou și se va decide dacă va fi instituită măsura arestului preventiv.
Potrivit surselor Antena 3, asistenta reținută nu este una dintre cele indicate ca fiind responsabile pentru administrarea de noradrenalină pacienților de la ATI.
Asistentă medicală a fost luată de autorități de acasă, aceasta neprezentându-se la audieri.
Femeia reținută a mințit în fața autorităților cu privire la fișele medicale analizate de polițiștii din cadrul serviciului Omoruri și a Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
CITEȘTE ȘI: