DNA l-a reținut pe AGENTUL Perde. „Capul gării din Cluj” este suspectat că ar fi luat o mită record

DNA l-a reținut pe AGENTUL Perde. Capul gării din Cluj este suspectat că ar fi luat o mită record
Publicat: 06/06/2024, 20:13
Actualizat: 06/06/2024, 20:18

Manuel Perde, agent de poliţie în cadrul Secţiei regionale de poliţie transporturi Cluj a fost prins și reținut. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a lui Perde începând cu data de 5 iunie 2024. Inculpatului, agent de poliţie în cadrul Secţiei regionale de poliţie transporturi Cluj, i se reproșează infracţiuni de luare de mită şi complicitate la trafic de influenţă.

„În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt: la data de 5 iunie 2024, inculpatul Perde Emanuel, în calitatea menţionată mai sus, ar fi remis unei persoane, cercetată în prezenta cauză pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, contra unei sume de 1.000 euro, un proces-verbal de constatare a contravenţiilor, necompletat, cunoscând că scopul remiterii acestui document este aparenta rezolvare de către persoana respectivă a situaţiei juridice a celor depistaţi conducând sub influenţa alcoolului, astfel încât aceştia să nu mai răspundă pentru fapta săvârşită”, se arată într-un comunicat trimis, joi, de DNA.

O mită impresionantă, 12 mii de euro!

Potrivit sursei citate, anterior, în luna februarie a anului 2023, persoana respectivă ar fi primit de la o persoană cercetată pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului suma de 12.000 euro pentru a-i rezolva problema dosarului penal, în sensul înlăturării şi distrugerii actelor care atestau consumul de alcool şi al recuperării permisului de conducere.

„Pentru a crea aparenţa că-i va rezolva problema, persoana respectivă i-ar fi remis celui cercetat un proces-verbal (obţinut de la inculpatul Perde Emanuel tot contra unei sume de 1.000 euro) prin care acesta ar fi fost sancţionat doar pentru depăşirea vitezei regulamentare, fără ca în cuprinsul documentului să mai existe menţiunile cu privire la conducerea sub influenţa alcoolului. Demersurile de mai sus nu au avut rezultatul scontat, astfel că, în luna aprilie 2024, persoana respectivă a fost citată de Judecătoria Gherla în calitate de inculpat, în dosarul penal format ca urmare a conducerii unui autovehicul sub influenţa alcoolului”, se menţionează în comunicatul procurorilor anticorupţie.

Perde urmează să fie prezentat, joi, Tribunalului Cluj, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, se mai arată în comunicatul DNA.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?