Pe ultima sută de metri, Gabriela Firea l-a invitat pe Nicușor Dan la o dezbatere. Candidata PSD a mențional, la evenimentul de închidere a campaniei electorale, că va merge la întâlnirea cu edilul Capitalei, dacă acesta va fi de acord, cu „foarte multe dovezi, toate proiectele, toate contractele”.
Cu ce voi merge la această dezbatere, în cazul în care acceptă? Și așa voiam să mă prezint la o eventuală astfel de dezbatere, dacă s-ar fi organizat în primul rând, cu foarte multe dovezi, toate proiectele, toate contractele, toate documentele, copii, firește, originalul se află la Primărie și la îndemâna domniei sale, a activității noastre, a echipei social-democrate în mandatul 2016-2020.
Toată munca echipei PSD, la primăria Capitalei, în cei patru ani de mandat ai Gabrielei Firea, înseamnă 100 de realizări.
Sunt 100 de realizări social-democrate din perioada 2016-2020, 100, nici mai mult, nici mai puțin, toată munca noastră de 4 ani de zile, în condițiile în care aproape un an de zile a fost blocat cu pandemia, deci s-a lucrat foarte greu, afirmă candidata PSD.
Gabriela Firea îi lansează și o provocare lui Nicușor Dan: „Să vină cu acele 20 de proiecte, comparativ cu aceste 100 de proiecte în fața bucureștenilor și să decidă ei”.
CITEȘTE ȘI: