Grupul Hamas a pierdut aproximativ jumătate din forțe în cele opt luni de război cu armata israeliană, astfel că mișcarea militantă palestiniană se bazează pe atacuri insurgente pentru blocarea controlului Israelului asupra Fâșiei Gaza, afirmă oficiali americani și israelieni citați de agenția Reuters.
În prezent, grupul Hamas are între 9.000 și 12.000 de combatanți, în scădere de la estimările americane de 20.000-25.000 de militanți înaintea conflictului. Armata israeliană a pierdut circa 300 de militari în ofensiva din Fâșia Gaza.
În contextul reducerii forțelor, Hamas se bazează acum pe ambuscade și atacuri cu dispozitive explozive în zona orașului Rafah, evitând confruntările de amploare cu armata israeliană.
Mai mulți oficiali americani au declarat, sub protecția anonimatului, că noile tactici ale Hamas ar putea genera continuarea confruntărilor câteva luni, cu sprijinul armamentului furnizat prin unele segmente ale rețelelor de tuneluri.
Tzachi Hanegbi, consilierul pentru Siguranță Națională al premierului israelian Benjamin Netanyahu, a estimat recent că războiul din Fâșia Gaza nu se va încheia anul acesta.
Peter Lerner, un purtător de cuvânt al armatei israeliene, a declarat joi că Hamas a pierdut jumătate din luptători, admițând că forțele militare israeliene nu vor putea elimina toate efectivele grupului terorist.
”Nu avem niciodată obiectivul uciderii tuturor teroriștilor. Nu este un obiectiv realist. Distrugerea Hamas ca autoritate de guvernare este un obiectiv militar realizabil”, a subliniat Peter Lerner.
Liderii din SUA, Marea Britanie, România, Argentina, Austria, Brazilia, Bulgaria, Canada, Columbia, Danemarca, Franța, Germania, Polonia, Portugalia, Serbia, Spania și Thailanda au emis, joi, o Declarație comună prin care exprimă preocupări referitoare la prelungirea conflictului din Fâșia Gaza și cer un armistițiu.
Uniunea Europeană a anunțat miercuri că susține în totalitate propunerea președintelui SUA, Joe Biden, pentru un armistițiu durabil între Israel și grupul militant palestinian Hamas.
Grupul militant palestinian solicită garanții clare privind un armistițiu durabil, cerând retragerea trupelor israeliene din Fâșia Gaza. În schimb, Guvernul Benjamin Netanyahu vrea înlăturarea de la putere a organizației militante palestiniene, distrugerea infrastructurii islamiste și eliberarea celor aproximativ 100 de ostatici israelieni.
Armata israeliană a intervenit în Fâșia Gaza ca reacție la atacurile teroriste din octombrie 2023, soldate cu aproximativ 1.190 de morți și 3.400 de răniți în sudul Israelului.
Bilanțul ofensivei militare israeliene este de cel puțin 36.621 de morți și 83.074 de răniți în Fâșia Gaza, conform autorităților palestiniene.
Foto: Profimedia
Citește și: