Ministrul Justiției, despre procurorul judecat pentru VIOL: „E un semn de sănătate a sistemului judiciar. Legea este una pentru toți”

Ministrul Justiției, despre procurorul judecat pentru VIOL: „E un semn de sănătate a sistemului judiciar. Legea este una pentru toți”
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu / Sursa foto: Facebook
Publicat: 07/06/2024, 16:51

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a reacționat, vineri, referitor la cazul procurorului din Răducăneni, trimis în judecată pentru viol, că „nimic nu poate fi mai tragic, mai dureros decât abuzurile sexuale care au ca victime copiii”.

Ea punctează că trimiterea în judecată a magistratului este „un semn de sănătate a sistemului judiciar”, adăugând faptul că „legea este una pentru toți”.

„În 2023, aproape 750 de inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru viol şi agresiuni sexuale”

„Nimic nu poate fi mai tragic, mai dureros decât abuzurile sexuale care au ca victime copiii!

Trimiterea în judecată a unui procuror din județul Iași pentru viol după infirmarea soluției de clasare dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași mi se pare un semn de sănătate a sistemului judiciar. Este important să nu uităm că legea este una pentru toți, ea trebuie aplicată egal în orice situație!

La fel ca în orice alt dosar, cel acuzat se bucură de prezumția de nevinovăție, iar decizia va fi luată de judecători

Am încredere în modul cum funcționează instituțiile din sistemul judiciar.

În 2023, aproape 750 de inculpați au fost trimiși în judecată pentru viol și agresiuni sexuale! Pentru combaterea acestor infracțiuni e nevoie de legi tot bune. Și le facem.

Ministerul Justiției protejează inclusiv victimele infracțiunilor, inclusiv victimele violului. Mecanismul de acordare a voucherelor pentru victime este operațional”, a scris, vineri, pe Facebook, Alina Gorghiu.

„I-a spus că va ajunge în mormânt dacă va dezvălui secretul”

Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru viol. Magistratul este acuzat că a constrâns o minoră prin violență fizică, „constând în ținerea, imobilizarea și dezbrăcarea forțată, precum și prin amenințarea cu moartea, să întrețină raporturi sexuale”.

Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat finalizarea cercetărilor și trimiterea în judecată a unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni, acuzat de viol.

În perioada septembrie 2015 – iunie 2017, procurorul ar fi constrâns fizic și amenințat o adolescentă, pe atunci cu vârsta cuprinsă între 15 și 17 ani, să întrețină raporturi sexuale.

Conform rechizitoriului, violențele fizice au inclus ținerea, imobilizarea și dezbrăcarea forțată a victimei într-un apartament din municipiul Iași, unde violurile aveau loc o dată sau de două ori pe săptămână. De asemenea, inculpatul a forțat victima să întrețină raporturi sexuale pe bancheta din spate a unui autoturism, în locații izolate din oraș, sub amenințarea că, dacă dezvăluie faptele, va fi ucisă.

„Din probele administrate, a reieșit că raporturile sexuale la care a fost constrânsă persoana vătămată au avut frecvența de unul sau două pe săptămână, de regulă în interiorul apartamentului și, de două ori, pe bancheta din spate a autoturismului, sub amenințarea permanentă că ceea ce i se întâmpla victimei era:  «secretul lor ce trebuie să-l păstreze până în mormânt și dacă îl va divulga, va ajunge în mormânt în locul secretului»”, potrivit Parchetului General.

Inițial, dosarul a fost clasat

Dosarul a fost redeschis în august 2023, după ce procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a infirmat soluția de clasare emisă anterior de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași. Acum, cazul va fi judecat de Curtea de Apel Bacău.

Procurorul este acuzat că a acționat cu intenție directă, conștient de lezarea libertății și inviolabilității sexuale ale victimei și de vârsta minorei în perioada comiterii infracțiunilor. El este acuzat de menținerea controlului asupra victimei prin amenințări continue.

Acest pas în procesul penal implică trimiterea rechizitoriului la instanță pentru judecare și nu afectează principiul prezumției de nevinovăție, subliniază Parchetul.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Temperaturi atipice în următoarele patru săptămâni. O iarnă cum n-a mai fost de mult
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Chatbotul Google Gemini a primit o funcție de „memorie”