CE ALEGEM la scrutinul de duminică și câte buletine de vot primim în secția de votare

CE ALEGEM la scrutinul de duminică și câte buletine de vot primim în secția de votare
Publicat: 08/06/2024, 07:10

Aproape 19 milioane de români își aleg duminică 9 iunie atât reprezentanții în administrația locală, cât și trimișii în Parlamentul European. Sunt două dintre cele patru scrutine care au loc în 2024, un an superlectoral. Urmează, conform calendarului electoral, alegerile prezidențiale, pe 15 și 29 septembrie, apoi votul pentru Legislativul național, pe 8 decembrie.

Cetățenii români cu drept de vot care participă la alegerile locale 2024 vor pune ștampila pe candidații sau formațiunile preferate pentru pozițiile din administrația publică, într-un singur tur, respectiv:

  • primari/ primari de sector – scrutin uninominal;
  • consilieri locali – sistem electoral proporțional, cu liste închise (candidații și ordinea acestora pe liste sunt decise de partide);
  • consilieri județeni/ consilieri generali – sistem electoral proporțional, cu liste închise (candidații și ordinea acestora pe liste sunt decise de partide);
  • președinți ai consiliilor județene/ primarul general – scrutin uninominal.

În plus, alegătorii votează și formațiunea, alianța sau candidatul independent despre care consideră că îi va reprezenta cel mai fidel interesele la nivelul Parlamentului European.

Astfel, fiecare alegător din țară va primi cinci buletine – patru pentru aleșii locali și unul pentru eurodeputați -, pentru a le ștampila în cabinele de vot.

Bucureștenii vor primi tot cinci buletine de vot, câte unul pentru primarul și consiliul local de sector, unul pentru primarul general și unul pentru Consiliul General al Municipiului București, alături de cel pentru viitorii membri ai Parlamentului European.

Cine votează la alegerile locale și europarlamentare 2024

Bucureștiul are cei mai mulți alegători, aproape 1,8 milioane din cei peste 18 milioane de români cu domiciliul în țară care pot vota la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie 2024.

Conform celor mai recente date ale Autorității Electorale Permanente (AEP), în Registrul electoral sunt înscriși 18.978.908 români cu drept de vot, situație actualizată la 31 mai.

Din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, 18.018.921 au domiciliul sau reședința în țară, iar 959.987 au domiciliul în străinătate și sunt posesori de pașaport CRDS.

Alegătorii români pot vota la 18.955 de secții din țară și la 915 în străinătate.

Cine candidează la alegerile locale și europarlamentare 2024

În cursa din 2024 pentru primării, consilii locale, consilii județene, Consiliul General al Municipiului București și președinți de CJ s-au înscris 207.389 de candidați. Dintre aceștia, 11.500 candidează pentru consilii județene, respectiv CGMB, iar 11.386 candidează pentru funcțiile de primar.

„Cel mai tânăr candidat pentru alegerile locale și europarlamentare are puțin peste 23 de ani, iar cel mai în vârstă, seniorul, are 100 de ani. Avem, de asemenea, doi candidați la alegerile locale de 95 de ani, doi de 94 de ani și așa mai departe”, spunea recent președintele AEP, Toni Greblă.

Pentru alegerile europarlamentare s-au înscris 494 de candidați pentru 33 de fotolii de eurodeputat. Dintre aceștia, 327 sunt bărbați și 167 femei, potrivit Autorității Electorale Permanente.

La europarlamentare 2024, persoanele cu drept de vot vor alege între cele 12 formaţiuni politice şi alianţe electorale şi patru candidaţi independenţi.

Ordinea entităților înscrise a fost stabilită de Biroul Electoral Central, care a publicat și listele complete ale candidaților de la alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024 și specimenul de buletin de vot decis.

Astfel, pe buletinul de vot pentru alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European se vor afla, în ordine, partidele, în chenare, cu candidații desemnați:

  1. Uniunea Democrată Maghiară din România – UDMR (43 de candidați)
  2. Alianţa Electorală PSD-PNL (43)
  3. Partidul Reînnoim Proiectul European al României – Reper (43)
  4. Alianţa AUR (43)
  5. Partidul Umanist Social Liberal (43)
  6. Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei (43)
  7. România Socialistă (43)
  8. Partidul România Mare (43)
  9. Partidul Patrioţilor (30)
  10. Partidul Alternativa Dreaptă (42)
  11. Partidul S.O.S. România (43)
  12. Partidul Diaspora Unită (31)

Candidaţii independenţi:

  1. Paula-Marinela Pîrvănescu
  2. Vlad-Dan Gheorghe
  3. Nicolae-Bogdănel Ştefănuţă
  4. Dumitru-Silvestru Şoşoacă

CITEȘTE ȘI:

Ce, când, cum și unde votăm pentru reprezentanții din Parlamentul European

Aproape 12.500 de români de peste 100 DE ANI sunt pe listele electorale la alegerile din 9 iunie. Peste 200.000 de tineri pot vota pentru prima dată

ALEGERI LOCALE ȘI EUROPARLAMENTARE | În ce condiții se poate cere urna mobilă pentru votul din 9 iunie. Procedura și formularul special

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat care a jucat toată noaptea la cazinou a făcut infarct când a auzit...
Gabi Bădălău a spus tot! Cum a prins-o pe Bianca Drăguşanu cu altul: 'Mi-a recunoscut'
GALERIE FOTO. Mihaela Borcea, imagini îndrăznețe: și-a etalat bustul generos în costum de baie!
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a...
O dronă a surprins momentul în care un soldat rus își omoară camaradul rănit pe...
La asta nu se aștepta nimeni! Alex Bodi și Bianca Drăgușanu, din nou, împreună! Ce...
Dieta drastică a Annei Lesko | Așa se menține în formă la 45 de ani....
O farsă la 112 putea duce la moartea unei femei din Suceava. Sindicaliştii cer pedepse...
Schimbări drastice pentru proprietarii de apartamente! Oricine se opune riscă să intre la închisoare
Vecinii Anei Maria Gherman fac dezvăluiri uluitoare, după ce și-a pus capăt zilelor într-o pădure...
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe...
În sensul giratoriu se acordă prioritate de stânga sau de dreapta? Mulți șoferi fac această...
Elena Lasconi este noul preşedinte al USR şi vrea să candideze la alegerile prezidenţiale
Structură monumentală URIAȘĂ, găsită aproape de România
Decizie azi, 26 iunie, pentru românii cu telefoane mobile. Nu mai scapă nimeni
Fermierii din România sunt în alertă. Situația devine dramatică de la an la an
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Alexandra din Casa Iubirii, deschisă spre Gagea și Patrick. Pentru cine are bruneta mai multă...
Mario Iorgulescu ar putea scăpa și de dosarul în care este cercetat pentru sechestrarea de...
BANCUL ZILEI. Făt-Frumos îi zice calului său: - Măi, calule, tu stai aici, chiar pe...
(P) Care este cel mai potrivit mobilier pentru o locuință de mici dimensiuni?
×