Primarul Constanței a fost amendat după ce a încălcat obligația de a dota fiecare secție de votare cu cinci URNE. Reacția edilului

Primarul Constanței a fost amendat după ce a încălcat obligația de a dota fiecare secție de votare cu cinci URNE. Reacția edilului
Publicat: 08/06/2024, 17:35

Primarul Constanței, Vergil Chițac, a fost sancționat contravențional cu 2.200 de lei de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pentru că nu a respectat hotărârile privind amplasare a câte cinci urne distincte, câte una pentru fiecare buletin de vot, în toate cele peste 200 de secții din municipiul, după cum a anunțat sâmbătă Biroul Electoral Județean Constanța, citat de presa locală.

Oficialii Biroului Electoral Județean au anunțat, sâmbătă, că l-au amendat primarului Constanței după ce s-a dovedit că nu a respectat hotărârile autorității electorale, după ce un competitor electoral a sesizat că nu toate secțiile au urne distincte de vot.

Ce alegem la scrutinul de duminică

Aproape 19 milioane de români își aleg duminică 9 iunie atât reprezentanții în administrația locală, cât și trimișii în Parlamentul European.

Cetățenii români cu drept de vot care participă la alegerile locale 2024 vor pune ștampila pe candidații sau formațiunile preferate pentru pozițiile din administrația publică, într-un singur tur, respectiv:

  • primari/ primari de sector – scrutin uninominal;
  • consilieri locali – sistem electoral proporțional, cu liste închise (candidații și ordinea acestora pe liste sunt decise de partide);
  • consilieri județeni/ consilieri generali – sistem electoral proporțional, cu liste închise (candidații și ordinea acestora pe liste sunt decise de partide);
  • președinți ai consiliilor județene/ primarul general – scrutin uninominal.

Astfel, fiecare alegător din țară va primi cinci buletine, patru pentru aleșii locali și unul pentru eurodeputați, pentru a le ștampila în cabinele de vot.

Bucureștenii vor primi tot cinci buletine de vot, câte unul pentru primarul și consiliul local de sector, unul pentru primarul general și unul pentru Consiliul General al Municipiului București, alături de cel pentru viitorii membri ai Parlamentului European.

Poate fi afectat secretul votului

„Au fost verificate două din cele 211 secții de votare, unde s-a constatat existența a numai trei urne, din cele cinci obligatorii. Primarul a fost sancționat pentru nerespectarea Hotărârii 44/2016. Amenda a fost dată ca urmare a verificărilor făcute la SV 14 si la SV 15 care au fost consemnate prin procesul verbal de constatare”, a anunțat Vlad Jipa, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Județean Constanța, citat de Ziarul Amprenta.

Oficialul precizase cu o zi înainte că atât BEJ, cât și BECL Constanța au pus în vedere Primarului municipiului Constanța să asigure respectarea legii prin dotarea fiecărei secții de votare cu 5 urne, argumentând că potrivit legislației care guvernează organizarea alegerilor ( n.r. art. 32, lit. a) din Legea 115/2015, prevederile art. 9, alin. 6 din OUG 21/2024 si prevederile anexei 2 din Hotărârea AEP nr. 44/2016, în secțiile de votare din municipiul Constanța nu se respectă legea, deoarece prin transformarea a unui număr de cinci urne în trei – prin adăugarea unui perete despărțitor, poate fi afectat secretul votului.

Publicația locală Info Sud-Est a scris că Primăria Constanța, responsabilă pentru organizarea scrutinului local, ar invocat „rațiuni financiare” ca justificare la faptul că amenajează doar trei urne pe secție în loc de cinci.

„În fiecare SV (secție de vot) este un ansamblu de urne de vot care totalizează 5 incinte distincte, fiecare având câte o fantă distinctă pentru a introduce separat fiecare dintre cele 5 tipuri de buletine de vot așa cum este prevăzut în legislația aferentă. Urnele respectă prevederile legale, OUG 21/2024, art. 9, alin 6 si anume sunt 5 urne cu incinte distincte, fiecare cu orificiu de introducere buletin de vot. Capacul glisează parțial pentru a descarca buletinele de vot din primul compartiment, apoi se scoate integral pentru a descărca al doilea compartiment. Sau pot decide să scoată buletinele cu mâna din fiecare compartiment. Nu exista riscul să se amestece buletinele de vot”, a transmis primăria conform sursei citate.

Articolul 9, pct. 6. din Ordonanța de Urgență 21/2024, privind organizarea alegerilor, 6 prevede că în situația prevăzută la alin. (1), primarii vor asigura urne pentru fiecare tip de buletin de vot, iar conform Autorității Electorale Permanente o urnă este reprezentată de un singur corp.

Anunțul lui Vergil Chițac

Sâmbătă dimineața, Primăria Constanța a transmis, pe contul de Facebook, că asigură toți cetățenii cu drept de vot din municipiul Constanța că procesul de votare din data de 9 iunie este sigur, corect și facil.

„Respingem cu fermitate orice tentativă a unor actori politici de a pune la îndoială, în interes electoral, corectitudinea procesului de vot. Reprezentanții Primăriei Constanța au transmis către AEP și BEC solicitări de clarificare în legătură cu organizarea urnelor în secțiile de votare. Concomitent, serviciile primăriei asigură transportul și montarea, în fiecare secție de vot de pe raza municipiului Constanța, a câte cinci (5) urne distincte, una pentru fiecare tip de buletin de vot în parte”, a anunțat municipalitatea.

Instituția a precizat că acționează respectând întocmai prevederile OUG 21/2024, art. 9, alin. 6 și ținând cont de GHIDUL BIROURILOR ELECTORALE ALE SECȚIILOR DE VOTARE DIN ȚARĂ și respectă, în sfera responsabilității instituției, deciziile hotărârile și opiniile Autorității Electorale Permanente și a Biroului Electoral Central.

În după-amiaza zilei de sâmbătă, primăria anunțat că toate secțiile de votare sunt dotate cu cinci urne și pregătite pentru procesul electoral

„Dragi constănțeni. În fiecare dintre cele 211 secții de votare din municipiul Constanța sunt amplasate câte cinci urne de vot, una pentru fiecare tip de buletin de vot! Mă simt nevoit să vă transmit acest mesaj pentru a înlătura orice dubiu cu privire la corectitudinea și siguranța procesului de votare în Constanța”, a spus Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța.

„Consider total iresponsabilă lansarea unei teme false cu doar câteva ore înainte de ziua votului de către adversari politici care riscă să pună sub semnul întrebării organizarea procesului de vot. Am mare încredere în capacitatea constănțenilor de a dejuca acest atac sub steag fals și au ocazia să o facă pur și simplu printr-o prezență mare la vot. Mesajul meu este clar. Constănțenii vor vota pe 9 iunie, într-un proces democratic sigur, imparțial, eficient”, a precizat edilul șef al Constanței în postarea pe care a ilustrat-o cu imagini din secțiile cu cinci urne.

Sursa foto: Primăria Constanța

CITEȘTE ȘI:

Ce, când, cum și unde votăm pentru reprezentanții din Parlamentul European

Aproape 12.500 de români de peste 100 DE ANI sunt pe listele electorale la alegerile din 9 iunie. Peste 200.000 de tineri pot vota pentru prima dată

ALEGERI LOCALE ȘI EUROPARLAMENTARE | În ce condiții se poate cere urna mobilă pentru votul din 9 iunie. Procedura și formularul special

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Două surori din Italia au găsit o sumă uriașă în pivnița bunicului lor. Când au...
Ireal! Cum s-a „scuzat” un bărbat în fața soției sale, după ce a lăsat-o însărcinată...
FOTO. Imagini hot! Cum arată Doina, românca superbă care l-a cucerit pe milionarul olandez de...
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România...
GALERIE FOTO Doi soți britanici și-au vândut casa și au cumpărat un sat întreg în...
Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te...
Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie....
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul...
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Cum pot beneficia românii de umbrelă și șezlong gratuit pe plajele din Thasos. Oferta de...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Nemții au lansat „GARSONIERA” Dacia Duster. Pentru minimaliști – VIDEO
Peskov a dezvăluit ce făcea Putin în timpul dezbaterii Biden-Trump
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
Amendă de 3.300 de lei. Se interzice montarea pe mașină. 20 de puncte-amendă
Ce escrocherie! Infractorii au golit conturile cu un singur telefon
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie...
Românii din vestul țării, în pericol! Medicii trag un semnal de alarmă. Boala care îi...
Ștefania se visează deja la cratiță, acasă la Cosmin! Ce planuri are concurenta atunci când...
Altercația violentă pe care ar fi avut-o Ștefan Bănică Jr. și Mihaela Rădulescu: "Risca să...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
Turneul european al lui Taylor Swift, mai valoros decât Jocurile Olimpice
×