UPDATE | Radu Ștefan Oprea acuză USR că „fac DIVERSIUNI” / „Ideea de a vorbi despre fraudă, ca să pregătească frauda cea mare de seara nu mai ține”

Publicat: 09/06/2024, 15:20
Actualizat: 09/06/2024, 16:45

Purtătorul de cuvânt al PSD, ministrul Radu Ștefan Oprea lansează acuzații la adresă celor din USR că fac „diversiuni” acuzând fraudă, în mod neîncetat. Și le transmite că „nu mai țin”.

UPDATE 16.30

Precizările USR

Biroul de Comunicare al USR București face precizări cu privire la incidentul de la secția 1245.

După sosirea Poliției, la primul control filmat de către cei prezenţi în secţie, nu a fost găsită ştampila, deși a fost controlat şi rucsacul reprezentantului USR. La cel de-al doilea control, ștampila de vot a fost găsită, în mod surprinzător, în rucsacul reprezentantului USR. Reprezentantul USR a fost condus la secția de Poliție unde a dat declarații referitoare la incident.

Menționăm că reprezentantul USR din Secția nr. 1245 a părăsit sediul Poliției după ce a dat declarații și nu a fost acuzat de săvârşirea niciunei fapte, transmite USR București.

Știrea inițială

Am văzut o conferință de presă a celor de la USR care m-a îngrijorat, pentru că spuneau că sunt în secțiile de vot ca să apere voturile și mi-am adus aminte de acum 4 ani, la Sectorul 1, când apărau voturile umblând în saci și scotocind pe acolo fără să fie treaba lor, declară ministrul Oprea.

Într-o conferință de presă de la sediul partidului, Oprea punctează două incidente înregistrate în Sectorul 1, respectiv Sectorul 6.

Radu Oprea precizează că alegerile se desfășoară „în mod normal” în România, până la această oră.

Am văzut o conferință de presă în care au spus despre mai multe incidente, cei de la USR uitând, însă, câteva lucruri importante. Spre exemplu, au uitat să ne spună că la secția 1245 din Sectorul 6 București a fost raportată pierderea unei ștampile care, ce să vedeți? După perchezițiile pe care le-a făcut poliția, le-a găsit tocmai în geanta reprezentantului USR.

La secția 190 din Sectorul 1 s-au găsit „mai multe buletine de vot care erau ștampilate, se pare cu alianța PSD-PNL, dar care erau răspândite uniform inclusiv la reprezentanții USR”, mai spune Radu Oprea.

În acest context, purtătorul de cuvânt al PSD afirmă că „cetățenii români au înțeles deja ce pot cei de la USR”.

Țin să le transmit (n.r. celor de la USR) că genul de diversiuni pe care le fac în acest moment, ideea de a vorbi despre fraudă în mod încetat, ca să pregătească frauda cea mare de seara, nu mai țin.

Radu Oprea mai are un mesaj pentru USR: să nu mai continue campania electorală în ziua votului în Sectorul 1.

CITEȘTE ȘI:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar