Oana Lasconi, primarul USR din Câmpulung Muscel care a fost rugată de Cătălin Drulă să se retragă de pe listele electorale după scandalul avut cu fiica ei pe tema familiei tradiționale și a căsătoriilor dintre persoanele de același sex, a fost realeasă ieri în funcție.
Dar Cătălin Drulă și-a dat demisia din funcția de președinte al partidului din cauza scorului slab obținut la alegerile europarlamentare, cât și din cauza pierderii primăriilor din Brașov și a celor din sectoarele 1 și 2 ale Bucureștiului.
Oana Lasconi a declarat pentru Euronews că nu are niciun mesaj să-i transmită fostului președinte de partid, Cătălin Drulă, dar a răspuns:
„Această mișcare, demisia a lui Cătălin Drulă …cu o floare nu se face primăvară. Pentru ca noi să reconstruim singura alternativă de dreapta din România, biroul național trebuie dizolvat. Nu știu de ce nu și-au dat toți demisia, încă. Nu mi se pare în regulă ca biroul să controleze partidul. E important să schimbăm totul. E important să-și dorească și colegii mei”.