Patru militari israelieni au fost uciși în Fâșia Gaza /Blinken salută semnalele pozitive privind armistițiul, dar așteaptă răspunsul HAMAS

Publicat: 11/06/2024, 21:33

Patru militari israelieni au fost uciși, iar alții au fost răniți, marți, într-o explozie produsă în Fâșia Gaza, în timp ce secretarul de Stat american, Antony Blinken, a declarat, în Israel, că, deși reacțiile Hamas generează ”optimism”, este așteptat un răspuns clar de acceptare a armistițiului propus de Statele Unite.

O clădire de trei etaje a explodat și s-a prăbușit în zona Shaboura, în orașul palestinian Rafah, situat în sudul Fâșiei Gaza. Patru militari israelieni au fost uciși în deflagrația provocată de dispozitive plasate de combatanți islamiști, iar alți șapte militari au fost răniți, patru fiind în stare gravă.

În total, până în prezent, 300 de militari israelieni au fost uciși în confruntările din Fâșia Gaza.

Statele Unite așteaptă răspunsul Hamas la propunerea de armistițiu

La finalul vizitei în Israel, secretarul de Stat american, Antony Blinken, s-a declarat optimist în legătură cu reacțiile Hamas față de propunerea de armistițiu, dar a reiterat că este necesar un răspuns clar din partea organizației islamiste palestiniene.

Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a adoptat o rezoluție prin care susține proiectul de armistițiu propus de președintele Joe Biden, iar grupul Hamas a salutat planul, precizând că rămân de stabilit detaliile.

”Eu apreciez că este un semnal optimist, la fel cum a oferit speranță și declarația transmisă de Hamas imediat după ce președintele SUA a făcut propunerea în urmă cu zece zile, deși nu a fost un răspuns afirmativ. Dacă Hamas nu oferă un răspuns afirmativ, responsabilitatea este a lor”, a declarat Antony Blinken.

Potrivit unor surse citate de postul israelian Channel 12, Guvernul israelian ar fi de acord cu suspendarea ostilităților și cu un ”armistițiu permanent”, în schimbul garanțiilor că, în mod etapizat, vor fi eliberați toți ostaticii din Fâșia Gaza. La nivel public, Guvernul israelian a transmis că informațiile potrivit cărora armata israeliană ar înceta operațiunile înainte de atingerea obiectivelor sunt ”minciuni”.

Recent, președintele SUA, Joe Biden, a prezentat o propunere pentru un potențial acord între Israel și grupul militant palestinian Hamas, care prevede eliberarea ostaticilor israelieni, intensificarea asistenței umanitare în Fâșia Gaza și încetarea durabilă a confruntărilor militare.

”Propunerea are trei etape. Prima etapă ar dura șase săptămâni și ar include: un armistițiu total, retragerea forțelor israeliene din toate zonele populate ale Fâșiei Gaza. Eliberarea unui număr de ostatici, inclusiv femei, vârstnici, răniți, în schimbul a sute de prizonieri palestinieni. În cele șase săptămâni ale primei etape, Israelul și Hamas ar negocia aranjamentele necesare pentru trecerea la faza a doua, care ar fi încetarea permanentă a ostilităților. În sfârșit, în etapa a treia, va începe un plan major de reconstrucție în Fâșia Gaza”, a afirmat președintele SUA.

Grupul Hamas solicită garanții clare privind un armistițiu durabil, cerând retragerea trupelor israeliene din Fâșia Gaza. În schimb, Guvernul Benjamin Netanyahu vrea înlăturarea de la putere a organizației militante palestiniene, distrugerea infrastructurii islamiste și eliberarea celor aproximativ 100 de ostatici israelieni.

Armata israeliană a intervenit în Fâșia Gaza ca reacție la atacurile teroriste din octombrie 2023, soldate cu aproximativ 1.190 de morți și 3.400 de răniți în sudul Israelului. Bilanțul ofensivei militare israeliene este de cel puțin 37.164 de morți și 84.832 de răniți în Fâșia Gaza, conform autorităților palestiniene.

Foto: Profimedia

Citește și:

Rusia avertizează că și-ar putea modifica doctrina NUCLEARĂ, din cauza amenințărilor Occidentului/ „Situația este tensionată” în Europa

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
Andrei Versace, dator la CĂMĂTARI?! Un prieten rupe tăcerea despre sursa de venit a influencerului:...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Nuntă transformată în tragedie, în Botoșani. O femeie a decedat după ce fiica ei a...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Cine îl va înlocui pe Joe Biden? Numele cele mai importante ce ar putea să...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
Mașinile interzise pe șosele. Ordinul UE pentru cei care alimentează cu motorină. Când devine lege
Schimbări în supermarketuri. Noi obligații pentru producători
Ce a putut să își pună un român la fereastră, fără să îi pese de...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce a transmis Geta Sterp cu privire la persoanele care se jignesc în mediul online....
Oana Moșneagu și Vlad Gherman, regrete după nunta de vis. Ce ar schimba dacă ar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Warren Buffett spune că ar putea rezolva „în 5 minute” una dintre marile probleme ale...