Singura artistă din România care va cânta în deschiderea concertelor Coldplay, de pe 12 și 13 iunie la Arena Națională, este Emaa.
Artista care va cânta în deschiderea concertelor Coldplay va încânta publicul cu universul său unic și vocea ei pătrunzătoare. Aceste evenimente sunt parte din turneul mondial „Music of the Spheres”, turneu de promovare a albumului cu același nume, lansat de formație în 2021.
Emaa, cunoscută pentru capacitatea ei de a captiva ascultătorii și de a-i transporta într-o călătorie sonoră aparte, a exprimat bucuria și recunoștința pentru oportunitatea de a deschide spectacolele celebrei trupe Coldplay.
„Simt că tot ce-am construit până acum e încă o dată răsplătit cu mult mai mult decât am cerut sau m-aș fi putut aștepta vreodată. Sunt recunoscătoare și știu că tot ce se întâmplă nu e doar datorită mie și parcursului pe care l-am avut, ci tuturor oamenilor care mi-au rămas alături, nu doar atunci când am fost pe plus, ci și atunci când devenea aproape imposibil de rămas. Le mulțumesc și vă mulțumesc și ne vedem pe Arenă!”, a declarat artista.
Într-o lume divizată de genuri muzicale, Emaa reușește să fie relevantă atât în mainstream, cât și în underground. Colaborările ei alături de Deliric & Silent Strike au pus-o pe harta fanilor hip-hop, în timp ce lansări precum „Sufletul Imun” și „Zburătorul” s-au bucurat de susținerea radiourilor naționale și locale. Vocea specială a artistei i-a adus colaborări cu cei mai apreciați artiști din țară, precum Carla’s Dreams și The Motans, piese care au petrecut multiple săptămâni în fruntea topurilor radio.
În 2023, piesa sa „Cât mai lejer”, în colaborare cu Macanache, a stat 11 săptămâni în Top 10 Media Forest, ajungând până pe locul #1, „În fiecare seară” a fost în heavy rotation pe cele mai mari posturi de radio și în playlist-uri populare Apple Music și Spotify, iar „Free man falling” a ajuns pe coloana sonoră a serialului „Spy/ Master” realizat de HBO Max. De asemenea, artista a colaborat cu The Motans pentru piesa „La ce te gândești”, foarte bine primită de fanii artiștilor și cu ȘATRA B.E.N.Z. pentru „Prima zăpadă”. Primul single lansat în 2024 se intitulează „Roșu stins”.