După Franța, România, Belgia și Marea Britanie, și Austria va organiza alegeri în acest an agitat din punct de vedere geopolitic.
Cancelarul Karl Nehammer, aflat în funcție din 2021, a declarat marți că va convoca alegerile pentru ziua de 29 septembrie 2024. Austria a avut șase cancelari în ultimii 10 ani. Unul dintre ei, Kurz, a ocupat funcția de două ori. Cel mai tânăr șef de guvern din istoria recentă a fost pus sub acuzație pentru corupție.
Sondajele arată că Partidul Libertății de extremă-dreaptă are un avantaj față de partidele adversare. Tot mai mulți alegători austrieci sunt nemulțumiți față de coaliția de guvernare a conservatorilor lui Nehammer șia Verzilor. Ura față de Nehammer a fost alimentată de criza declanșată de pandemia de COVID-19 și inflație, potrivit Reuters.
De altfel, și apropierea față de Moscova în contextul războiului din Ucraina și respingerea României în spațiul Schengen i-a erodat reputația la nivel european a cancelarului Nehammer. Partidul Libertății anti-imigrație a câștigat alegerile europene duminică. A obținut cu un singur procent sub Partidul Popular al lui Nehammer. Acesta s-ar putea opune aderării României și Bulgariei în Spațiul Schengen la fel de vehement ca partidul actualului cancelar austriac.
„La ședința cabinetului de mâine, 29 septembrie va fi stabilită ca dată a alegerilor pentru Consiliul Național”, a scris Nehammer pe platforma de socializare X. Decizia lui Nehammer a fost luată după ce președintele francez Emmanuel Macron a anunțat că va dizolva parlamentul francez și va convoca alegeri anticipate din cauza creșterii sprijinului pentru extrema dreaptă.
Citește și: Lui Karl Nehammer i s-a zgâriat placa. Zilnic, NEIN SCHENGEN pentru România